Cine este Reportaje Live?

Stați o secundă să împing piesele lego de pe masă și să fac loc laptopului. Încă o secundă sa dau drumul la muzică în surdină. Si daca tot sunteti curiosi, chiar acum ascult Valdi Sabev pentru că reușește să îmi picure un pic de liniște în minte. E noapte, copiii sunt sus la etaj se pregătesc de culcare si doar acum prind și eu un mic moment în care să scriu pe Reportaje.live.

Vreți să știți cine este în spatele Reportaje.live?

Dacă sunteți atât de curioși atunci poate ați auzit de C.K.C.? Nu, nu e vorba de Cyber Kill Chain. Sunt sigur că la asta v-ați gândit. Eu mă refer la vechiul proverb Curiosity Killed the Cat.  Adică curiozitatea a omorât pisica.

Atâta vreme cât acest proiect e anonim, orice aș spune, până și cel mai banal adevăr ar fi contestat și ar pune pe bigudiuri neuronii oricărui conspiraționist. Din păcate puțini realizăm că uneori adevărul este atât de simplu.

Adevărul: Sunt un om liber, un om oarecare, un fir de praf, un idealist nebun, un tip absolut banal. Am câteva  afaceri în zona IT și producție-export. Înainte să fiu antreprenor am fost de toate. Am fost olimpic la matematică si fizica, am fost sportiv de performanță în sporturi mai puțin ortodoxe, am fost un pic interlop, am fost sărac lipit, am citit enorm-orice, am fost agent vânzări, programator, am fost angajat în Top5 pe salarii și joburi la care visează orice muritor. Am lucrat ani de zile în management jucându-mă cu bugete de milioane de euro. Am falimentat trei firme ale mele și am construit alte trei bune. Am trăit de mai multe ori succesul total dar și eșecul total și am o cutie mare cu diplome undeva…în beci. Am fost de două ori la un pas de moarte și nu din accidente sau boli.

Bănuiesc că detalii de genul acesta vreți să știți deși sunt atât de puțin importante.  Mai important este că tot ce citiți aici este real. Acest blog nu este beletristică. Tot ce citiți este doar viața mea văzută prin filtrul personal bun/ prost de credințe și valori. Am mai schimbat personaje, am mai romantat uneori dar este doar realitate.

Nu am pretenția că știu mai mult ca voi, nu sunt vreun guru sau vreo stea călăuzitoare. De fapt, sunt convins că mulți cititori ai mei sunt mult peste nivelul meu ca inteligență și evoluție personală.

Și atunci ce rost are proiectul acesta?

Știți experimental cu pendulele al lui Foucault? Ei bine, celebrul fizician a demonstrat că oricât desincroniza pendulele, în cele din urmă reveneau la o mișcare oscilatorie identică urmând un pattern nevăzut. Dar adevărata frumusețe a acestui experiment a fost  relevată în ultimii ani când cercetătorii au repetat experimentul în spațiu. Spre surprinderea tuturor pendulele se sincronizează perfect și în spațiu în ciuda lipsei gravitației sau frecării, urmând același model. Este muzica universului despre care orice fizician iti poate povesti.  Este o rezonanță la care suntem mai mult sau mai puțini conectați fiecare dintre noi.

Și ce legătură are? Păi are! Eu scriu aici pe o muzică pentru cei care rezonează cu mine, care cred în aceleași valori. Nu mă interesează trafic, nu vreau recunoaștere, nu vreau bani, nu traiesc din asta, nu ma plateste nimeni si nu ma poate cumpara nimeni. Vreau doar o mică comunitate de oameni cu valori autentice.