Pacalit cu doi shekeli

Posted on 4 Iulie 2017

33


Nu am mai scris de mult…aşa că o să scriu dezordonat şi voi veţi înţelege ce doriţi.

Povestea cu evreul.

Un evreu avea o prăvălie în care muncea toată familia. Evreul îi încuraja pe copii să vândă cât mai mult clienţilor şi să negocieze. La finalul zilei numărau împreună banii şi copilul care vindea cel mai mult, primea o recompensă substanţială.
Într-o zi la finalul zilei, numărând banii câştigaţi peste zi de fiecare copil, evreul constată că Alon, unul dintre copii, câştigase cu 50 de shekeli mai mult decât ceilalţi. Vanzând acest lucru îl chema zâmbind pe Alon să le spună şi celorlalţi cum a făcut.
       “A fost foarte simplu. Îl ştiţi pe vecinul Isaak? Azi când i-am dat restul l-am păcălit cu 50 de shekeli” spuse copilul razand
Auzind una că asta evreul se înfurie şi îl apostrofa dur pe Alon de faţă cu ceilalţi copii spunându-i:
“ Niciodată să nu mai faci aşa ceva. Dacă Isaak îşi va da seama că a fost păcălit va trebui să îi dăm toţi banii înapoi şi îl pierdem ca şi client”

„Mai bine îl păcăleşti cu 1-2 shekeli pe zi şi o să il poţi păcăli toată viaţa.”

Povestea cu romanul şi doctorul.

Din politeţe conduc doctorul până la uşa, îi mulţumesc şi îi zâmbesc. Nu am comunicat prea mult pentru că este foarte tăcut. Faptul că nu este prea comunicativ nu mă deranjează. Nu ştiu de ce în mintea mea, tăcerea lui politicoasă şi părul alb sunt asociate cu profesionalismul. Încă o dată îmi dau seama ce prăpastie de pregătire este între doctorii average din România şi cei de aici.
Dau să închid uşa şi dintr-o dată doctorul se uită la mine şi mă întreabă zâmbind “Where are you from sir?“ îmi vine să îi răspund din memorie cu celebra “ iar eu sunt de acolo de unde tu nici nu gândeşti/unde soarele răsare doar dacă-l plăteşti” dar mă rezum la un zâmbet şi un răspuns scurt “ROMÂNIA”

“Dar au românii bani să stea aici?”

Rămân stupefiat. Nici nu ştiu dacă să mă enervez sau să mă fac că nu am auzit. Îmi scapă un “what” printre dinţi şi îi arunc o privire cruntă. Expresia lui însă mă dezarmează. Omul este vizibil mirat şi reacţia lui e cât se poate de sinceră. Înţelege privirea mea, se înroşeşte până în vârful urechilor şi încearcă să îmi explice că singurii români pe care i-a văzut pe aici au venit la lucru. Nu îi mai aud explicaţiile. Oricum nu îi port pică. Suntem atat de jos de atatia ani incat s-a bagatelizat perceptia…În fond, eu personal, sunt la prima generaţie încălţată…
–––
Anii trec. Zilele curg. Timpul parcă se comprimă şi niciodată nu am avut senzaţia atât de acută că nu mai e timp, că distanţa între luni şi duminică este atât de scurtă. Trece timpul şi cu fiecare zi care trece suntem supuşi unui proces de hormeza socială de care nu suntem conştienţi. Ne luăm doza de otravă şi ne obişnuim. Organismul social nu mai reacţionează. Organismul social al României nu reacţionează. E in moarte clinica, imun la tot.

Un reporter al unei televiziuni occidentale relata şocat cum în Bagdad la doar cinci minute după un atentat cu zeci de morţi, la doar 300 de metri distanţă, intr-un fast-food, o multime de oameni manca shaorma nepasatoare. Atentatele şi dezastrul erau ceva familiar. Moartea se bagatelizase.

Hormeza socială îşi varsă otravă în fiecare zi asupra noastră. Ne pierdem identitatea şi valorile şi ne obişnuim cu „atentatele”. Rând pe rând bastioanele umanităţii cad. Rând pe rând ultimele redute ale dreptăţii şi moralităţii sunt călcate în picioare sub asaltul coruptiei si non-valorilor. România a început să scârţie din toate încheieturile dar îşi ia cu stoicism otrava. Până şi Seneca ar rămâne stupefiat în faţă stoicismului acestui popor slab.

Nu ştiţi despre ce vorbesc? Probabil că unii ştiţi…Împreună vom trăi o poveste începând cu toamna acestui an. Despre gândirea liniară, teoria probabilităţilor şi misticismul aleatorului vom discuta în episoadele viitoare. Sunteţi sau suntem o minoritate de oameni fragili în faţa unui matrix implacabil.
Voi rămâne în faţă voastră o vreme, cu un jargon facil, cu poveşti simple, luptând cu arbitrarul şi plătind o taxa pe imprecizie.
Binele învinge. Dar binele nu învinge niciodată singur.

Bine v-am regasit!