Despre unire, deturnare si semidocti

Posted on 23 Octombrie 2016

41


1Există un tip de individ care mă enervează al dracului de tare. Îl recunoaşteti uşor. Nu a protestat în viaţa lui pentru nimic, nu a mişcat niciodată un deget pentru o idee sau pentru a face o lume mai bună în jur. Desi nu a făcut niciodată nimic pentru societatea în care trăieşte, are opinii puternice nesusţinute de o baza culturală. Paradoxul este că acest gen de individ este un tip cu facultate şi cu venituri peste medie. Este un produs social perfect al unei societăţi profund imperfecte. Nici nu aş fi atât de iritat de acest gen de om dacă nu ţi-ar scuipa cu emafaza şi cu un aer de cunoscător verdicte. În general specia aceasta este de un oportunism stupid doar de dragul de a justifica inerţia intelectuală şi lipsa de implicare. Zilele acestea verdictul dat de aceşti indivizi a fost mai puternic ca niciodată şi subiectul a fost unirea României cu Moldova. Nu mă înţelegeţi greşit. Aceşti indivizi sunt foarte uşor de manipulat pentru că în lipsa unor fundamente informaţional-culturale puternice ei recită jumătăţi de adevăr şi în general ce le serveşte acea parte a presei axată pe semidocţi şi idioţi utili.
Am auzit de prea multe ori zilele acestea cum tot felul de impotenţi intelectual încearcă să ne explice de ce unirea României cu Moldova este o utopie. În mintea lor este o utopie pentru că marile puteri nu doresc acest lucru şi noi nu putem decide singuri ( mentalitate de sclav) , pentru că Moldova este o ţară falimentară ( pentru că am abandonat-o Rusiei şi aceasta este efectul ruşilor deştepţilor) , pentru că majoritatea populaţiei României nu doreşte acest lucru ( sic! au făcut ei sondaje din fotoliu spărgând seminţe la o bere) pentru că majoritatea moldovenilor nu doresc acest lucru şi ca dovadă votează partide pro-ruse (realitatea din Molodva este complexă) , pentru că ar fi un dezastru economic ( complet eronat. România ar deveni una din cele mai mari ţări din UE că populaţie şi teritoriu fertil) , pentru că ne-am alege cu o comunitate rusă puternică (adică 200.000 ruşi din 3.4 milioane locuitori numiţi voi comunitate puternică aici? S-ar cara în Rusia aşa cum s-au cărat şi din Kazakhstan şi din Armenia sau ar fi mai pro-europeni că moldovenii – a se vedea exemplul Estoniei), pentru că nu sunt ei idiotii de acord (că aşa vrea muşchii lor de semidocţi retardaţi), că nu e momentul potrivit (dar oare când e momentul acela, oare ce mama naibii a făcut generaţia lor în afara faptului că se bălăceşte în corupţie şi sărăcie ?)
Nu îmi doresc să scriu un articol pro şi contra unire pentru că din punctul meu de vedere este mai mult decât stupidă această dezbatere şi există o singură cale- revenirea Moldovei acasă. Idealurile şi aspiraţiile naţionale nu se negociază ca în piaţă. Suntem datori celor 600.000 români morţi în războaiele pentru întregirea ţării, suntem datori istoriei , lui Eminescu şi lui Ştefan cel Mare, suntem datori moral faţă de cei 2.9 milioane de moldoveni la fel de români că şi noi . Pur şi simplu idealurile nu se pot cuantifica în bani şi nu este nimic mai stupid decât să vezi unirea ca pe un fel de afacere.

Am văzut în ultima perioada o creştere a tentativelor de manipulare ale opiniei publice şi diversiunilor. Un specialist în contra-informaţii spunea că uneori situaţiile sunt extrem de complexe şi până şi cei mai raţionali şi mai inteligenţi oameni sunt manipulaţi grosolan. Uneori ai de-a face cu structuri informaţionale duşmane foarte specializate de o eficientă incredibilă. În faţa unor atacuri informaţionale atât de complexe singurele care te pot ţine lucid sunt faptele. Recomandarea este să dezbrăcaţi de declaraţii , de păreri , de fumigene tot ce se întâmplă şi să urmăriţi faptele. Voi încerca să aduc un pic de lumina expunând fapte şi va invit să judecaţi cu mintea voastră dacă am dreptate sau nu.

 

  • În ultimii ani în România a început să renască spiritul naţional şi românii au început să îşi redescopere valorile. O parte din români au început să înţeleagă că nu suntem cu nimic mai prejos decât alte popoare din lume, că suntem urmaşii uneia din cele mai avansate civilizaţii din istorie ( dacii) şi că locul în istoria lumii se câştigă uneori in dezacord cu marile puteri. La început mai timid, după care mai vizibil, au apărut primele forme de organizare menite să lupte pentru libertate ( adevărata libertate). Am scris aici despre aceste lucruri
  • A început lupta anticorupţie ( anunţată cu un an înainte pe acest blog când mulţi mi-au zis că bat câmpii) şi în mentalul colectiv a revenit dorinţa de moralitate şi România a început să crească economic culminând cu anul acesta când probabil că vom avea cel mai mare PIB din istorie şi cea mai mare creştere economică din UE
  • Au luat amploare mai multe structuri sociale şi de forţă menite să lupte pentru interesele naţionale. În acest cadru a apărut şi Acţiunea 2012 despre care nu ştiu prea multe aşa cum nu ştiu nici despre liderul lor Simion. Nu ştiu prea multe însă pot să judec după Faptele spun că Simion şi o gaşcă de idealişti de pe ambele părţi ale Prutului au organizat din 2012 până acum o mulţime de mitinguri cu zeci de mii de participanţi atât în Moldova cât şi în România. Mai ştiu că şi-au asumat riscuri mari şi că unii au fost expluzati că fiind extremişti din Moldova. Când mai aud câte un idiot zilele aceste explicându-mi că micsarea unionista este manipulată de Moscova mă apucă dracii. Şi mă apucă dracii pentru că oamenii aceştia lupta în Moldova de câţiva ani trezind speranţa în bieţii moldoveni spălaţi pe creier zeci de ani de propagandă rusă. Deocamdată Acţiunea 2012 face pentru acest ideal mai mult decât a făcut toată clasa politică până acum.
  • Am mai scris încă de acum un an şi o repet – în 2018 România se va uni cu Republica Moldova cu sau fără acordul marilor puteri, cu sau fara acordul tuturor idioţilor sau oportuniştilor. În societate şi în mentalul colectiv se petrec în aceşti ani schimbări profunde. Generaţiile care vin, tinerii, românii care au muncit sau muncesc în afara ţării nu mai au mentalitate de sclav ci din contra. Sunt enorm de mulţi români care conştient sau inconştient au luat hotărârea să facă ceva. Uitaţi-va că azi românii nu mai tolerează nimic din ce încalcă legile şi normele morale. Îşi imagina cineva acum câţiva ani că românii vor ieşi în stradă pentru un urs împuşcat, pentru a susţine valorile fundamentale ( familia) şi pentru a da un avertisment unui preşedinte marionetă sau unui parlament penal? Nu pare mult dar mentalul colectiv şi societatea se schimbă cu o viteză uluitoare. Noua generaţie nu acceptă să fie călcată în picioare. Poate data de 2018 pare o utopie, poate unii veti ridica coltul gurii intr-un zambet sarcastic  însă totul se schimbă cu viteză intern şi geo-strategic. Trezirea spirtului naţional a fost simţită şi de ruşi şi de americani. Americanii nu întâmplător au dat un dublu avertisment anti-unire atât în Moldova cât şi în România prin vocea ambasadorilor lor . Pentru că impactul a fost mic,  următorul avertisment a fost pozarea ambasadorului american cu steagul secuiesc ( sper că nu îl credeaţi idiot pe ambasadorul american) . Ceea ce nu ştiu americanii este că nu aşa îţi tratezi prietenii şi că serviciile secrete româneşti sunt depăşite de noul val care se naşte în societate indiferent de voinţa oricui.
  • Problema principala pentru noi sunt însă ruşii. Nenorociţii de ruşi, specialişti în dezinformare şi deturnare au sesizat şi ei faptul că nu pot opri acest tsunami care va curate complet societatea românească din interior spre exterior şi au ales să se caţere pe el si sa îl deturneze. Au ales să o facă prin gura sistemului lor PSD,ALDE, ex PUNR şi prin politicienii corupţi care mai au o singură şansă să scape de puşcărie. Mă refer binenţeles la super imunitatea parlamentară pentru următorii ani adică intrarea în parlament. Şi pentru că românii s-au prins că sunt pline listele de penali şi la PSD-ALDE şi la PNL, există riscul ca USR să obţină o victorie la scor daca se da mobilizarea generala. Din acest motiv a mai rămas o singură carte de jucat şi ruşii au început de câteva luni cel mai mârşav atac la adresa identităţii naţionale şi la adresa valorilor româneşti. Poate nu aţi observant dar toţi penalii tradatori de tara, recită strofe din Eminescu, vorbesc despre interesul national şi imnul naţional batjocorind însăşi esenţa acestui popor. Aşa a apărut partidul aspirator de penali Partidul România Unită care culmea-culmilor are drept  simbol chipul lui Ţepeş deşi este finanţat de Ghiţă şi susţinut informaţional de ruşi şi de televiziunile aservite Antena 3, România TV etc
  • Principalii susţinători în societate a ideii de unire şi ai acţiunilor în spiritul ei sunt tinerii şi ruşii ştiu că tinerii şi intelectualii îi urăsc si pe ei si  pe marionetele lor – Ponta,Ghiţă, Băsescu, Oprea, Firea, Dragnea, Tăriceanu etc. A fost relativ simplu să ducă totul în derizoriu punându-şi marionetele să fie foarte vocale în susţinerea manifestaţiei unioniste, trimiţându-şi vechea conservă sovietică Dogaru şi “sindicatul lui” în piaţă, punându-l pe penalul Ghiţă să se filmeze la poliţie interesându-se de soarta arestaţilor după incidente şi pozând astfel într-un mare naţionalist. Au acţionat ca la carte punând întreagă societate în stand-by. Toată lumea a căzut în teroria conspiraţiei şi s-a produs o decredibilizare masivă pentru Simion şi pentru miile de tineri idealişti . Sutele de tineri veniţi din Republica Moldova au fost priviţi cu suspiciune inclusiv de tinerii romani care ar fi trebuit să le fie alături. Societatea românească nu a ştiut ce să creadă şi pe fondul acestei linişti nefireşti, experţii în manipulare au lansat bomba – “toţi penalii din România, tot ce urâţi mai mult este alături de mişcarea unionistă, totul este o manipulare menită să destabilizeze aşa că staţi acasă şi renunţaţi la ideea cu unirea pentru ca este o tampenie oricum”. Incidentul cu jandarmii a fost provocat chiar de organizatori pentru că ei ştiu că s-a terminat cu discuţiile şi dacă vrem să facem ceva este timpul să cerem explicit. Tot ce a cerut Simion şi oamenii aceştia a fost de bun simt şi anume o platforma-program comună şi un plan comun pentru unire susţinut economic. Că o fac înainte de alegeri este normal pentru că învie speranţa în Moldova şi influenţează rezultatul alegerilor potenţial dezastruos cu Dodon preşedinte. Ceea ce este anormal este felul în care s-au cocoţat toţi penalii pe acest val sabotând masiv totul şi ducând în derizoriu.O mare dezamăgire a mea personală este Radu Moraru şi Nasul TV. Săptămânile trecute te întrebai Radule într-un articol cu zeci de mii de shares unde sunt românii aceia “frumoşi şi deştepţi” şi de ce nu ies la lumina. Ştiu Radule că l-ai scris ca reacţie la articolele mele ( pe care le preiei regulat)  în care povesteam despre acest lucru şi ştiu că cereai explicit să fii contactat pentru că rezişti eroic în lupta cu sistemul de ani de zile. Nu am zis nimic atunci pentru că nu aveam de ce. Din păcate moralitatea nu se negociază ca banii primiţi de la Ghiţă pentru a o denigra pe Kovesi pentru că ştii şi tu aşa cum ştiu şi eu că la adresa lui Kovesi tocmai s-a consumat zilele acestea un linşaj mediatic la care ai luat parte pentru un pumn de arginţi. Acum mare luptător al luminii poate înţelegi de ce nu te bagă nimeni în seama, de ce eşti singur şi de ce nu eşti cu nimic mai presus decât oricare golan din sistemul acesta nenorocit care ne distruge de ani de zile. Criza financiară în care e Nasul TV nu justifică abaterile morale Radule şi din păcate ai făcut o mare greşeală pentru ca ti-ai subestimat cititorii. Ştiu că în mintea ta totul e confuz acum însă ascultă-mă cu atenţie. Nu ştiu nici eu, nici tu şi poate nici alţii pentru cine joacă Kovesi. Însă ştiu un lucru – nu a luat şpagă în viaţa ei, tatăl ei este un mare roman, isi asuma riscuri mai mari decat oricare dintre noi  şi mai ştiu şi că face curăţenie generală între toţi corupţii ăştia nenorociţi care ne jefuiesc şi ne distrug de zeci de ani. Astea sunt fapte si restul fumigenelor sunt…tentative de compromitere. Mai ştiu şi că adevaratul conducător al SRI este Coldea şi că fără ajutorul lui, Codruţa nu ar putea lucra cu aşa mare viteză. Nu mă interesează cine e Coldea deocamdata şi ce relaţie este între ei însă faptul că îl urăsc toţi politrucii numiţi pe poziţii de şefi ai SRI pentru mine este un semn bun. Restul sunt doar fum şi diversiuni pentru naivi.

    Am scris articolul acesta în viteză şi la presiunea zecilor de mailuri primite în care mă întrebaţi de ce tac şi ce se întâmplă deşi am tot zis că nu mai scriu decât despre lucruri personale. Va rog să scuzaţi eventualele greşeli datorate vitezei şi va invit să judecaţi cu mintea voastră. Nu îi lăsaţi să îşi bată joc de unire şi de simbolurile noastre. Foarte curând toţi aceşti politicieni penali vor fi aruncaţi în închisori şi la coşul de gunoi al istoriei. Suntem pe drumul cel bun!

 

 

 

RL

Anunțuri