Un catun fara curent

Posted on 2 August 2016

38


hiking-1031383_1920Când s-a întors Milică în România ne-a invitat la el acasă în Întorsura Buzăului, un orăşel din mijlocul munţilor, să mâncăm o brânză adevărată de la stana lui bunica-su şi să urcăm munţii copilăriei lui. Nu am văzut niciodată o combinaţie mai ciudată de stăpânire de sine şi timiditate ca la acest fost coleg din lotul naţional. Un tip de o calmitate rară chiar şi în fata celor mai duri adversari. Mi-a plăcut mult Întorsura Buzăului şi am înţeles că fostul meu coleg şi prieten nu era un om de excepţie ci o regulă a zonei pentru că oameni mai dintr-o bucată că întorsurenii nu prea am văzut. Poate nu ştiaţi că Întorsura Buzăului este singurul oraş locuit preponderent de români din judeţul Covasna.
În sfârşit după un periplu prin zona ne îmbarcăm trei domnisori şi două “domnişoare breloc” în vechea Mazda 626 umplută până la refuz de bagaje, corturi şi echipamente. Fetele…mă rog…ce am găsit atunci pe moment. Adică studente că şi noi dar de pe la ISE, nu prea urâte dar vorbăreţe, fiţoase cât cuprinde şi vesele. Nu ştiu ce fac şi cum mă învârt că, spre fericirea mea, nimeresc pe bancheta din spatele maşinii între ele însă şi cu ceva bagaje în braţe. Încet şi sigur ne pornim spre Siriu , cu destinaţie finală Gura Teghii de unde vom urca pe jos până pe masivul Penteleu din Carpaţii Orientali.
Este un sfârşit de iunie minunat şi maşina japoneză zburdă pe drumul pustiu şi plin de serpentine dintre Întorsura Buzăului şi Siriu. După ce trecem de Vama Buzăului dispare şi orice urmă de civilizaţie. De jur împrejur sunt numai păduri şi munţi nesfârşiţi. Nu trece mult timp şi maşina noastră da semne de oboseală. Motorul gâfâie din ce în ce mai tare şi ne deplasăm cu viteza melcului. Încep să mă gândesc că dacă facem vreo pană pe aici, o să fie foarte distractiv la cât de circulat e drumul. Şi pentru că niciodată o bucurie nu vine singură, începe o ploaie cum rar am văzut în viaţa mea. Deşi suntem în mijlocul zilei, în jurul nostru este aproape întuneric, plouă torenţial şi cu grindină în acelaşi timp. Grindina îl îngrijorează pe prietenul meu Vlad care conducea maşina aşa că, neinspirat, se gândeşte să tragă maşina sub crengile copacilor de la marginea drumului pentru a o proteja. Se dovedeşte o proastă idee pentru că datorită vântului şi bucăţilor de gheaţă, crengi mari se rup din copacii de pe marginea drumului şi cad pe maşină riscând să spargă parbrizul. Vlad trage din nou de volan şi opreşte maşina în mijlocul drumului. Coboară cum poate din maşină, deschide portbagajul şi după un recital de înjurături aruncă o pătură pe parbriz şi se urcă ud leoarcă în maşină. Cele două domnişoare aproape m-au luat în braţe lăsând deoparte fiţele şi atitudinea hard-to-get de până atunci. După vreo 30 de minute ploaia se linişteşte însă de pe versanţi curg râuri vijelioase cu noroi, pietre şi vegetaţie. Înaintarea devine aproape imposibilă şi din o sută în o sută metri coboram cu rândul şi tragem buştenii şi pietrele căzute pe şosea ca să ne putem continua drumul. Trec vreo două ore bune aşa şi între timp ploaia se opreşte însă noi suntem plini de noroi până la genunchi şi uzi din cap până în picioare.
Ajungem zgribuliţi într-un cătun aflat pe şosea şi fără electricitate. Ne bucurăm să vedem “civilizaţie” însă nu este nici ţipenie de om în zona. Cele câteva case sunt nemişcate şi dacă nu am vedea animale în curte am putea să jurăm că sunt nelocuite. În mijlocul cătunului vedem o uşa deschisă cu un geam mic şi o firma deasupra “Magazin”. Ne mirăm că minunatul cătun are şi magazin iar Vlad profită de ocazie pentru a-şi cumpăra alte ţigări in locul celor ude. Mă duc şi eu cu el pentru a-I da ocazia lui Milică să cunoască mai bine fetele ştiind că el este mai timid. Deschidem o poartă de lemn scârţăind şi aşa uzi din cap până în picioare şi plini de noroi intrăm în mica încăpere care ţinea loc de magazin sătesc. Dacă eşti mare nu e musai să fii şi deştept aşa că din prostie sau din neatenţie dau un cap serios de pragul de sus al uşii cu siguranţă construită pentru oameni normali şi nu pentru huidume că noi. Înjur de toţi dumnezeii şi îmi fac intrarea că la război.

girl-1472185_1920-1Într-o parte îl văd pe Vlad nemişcat şi privind că şi cum ar fi văzut o fantomă. Întorc şi eu privirea şi rămân blocat şi cu înjurăturile pe buze. În faţă noastră, îmbrăcată simplu, cu un tricou şi pantaloni scurţi, stă una dintre cele mai frumoase fete pe care le-am văzut în viaţa mea. Din spatele tejghelei, fata ne priveşte şi ea cu ochii mari albaştri probabil neobişnuită să aibă clienţi ca noi în magazin. Secundele trec şi ca doi nătărăi ce suntem, nu reusim să articulăm nici unul nimic. Fata aceasta este absolut senzaţională. Înalta, slăbuţă, blondă naturală perfectă şi cu ochii albatri mari. Este aproape ireal să întâlnim un asemenea îngeraş la dracu în praznic într-un cătun fără curent electric. În cele din urmă îmi revine pulsul şi rechinul din mine trece pe pilot automat. O descos ca la carte şi aflu că întradevăr ea locuieşte acolo în acel cătun, că părinţii ei sunt ciobani în zona, că au acel mic magazine la şosea şi că este în vacanţă de vara. Mai aflu că este în clasa a 12-a la un liceu prin Pătârlagele şi constat cu surprindere că nu este proastă deloc. Cu coada ochiului observ şi că citeşte “Răscoala”. Minutele curg şi încep să ador felul în care roşeşte la fiecare glumă a mea politicoasă. Vlad încearcă şi el să intervină însă meciul e pierdut. Discuţia rămâne doar între mine şi ea şi Vlad spectator. Mă simt că şi cum aş fi cunsocut-o de când lumea. După nici cinci minute discutăm lucruri pe care cu greu le poţi discuta cu cineva după zile şi ani. Ii povestesc despre mine, despre visele mele şi despre viaţa mea. Ea îmi povesteşte că nu ştie dacă îşi va permite să meargă la o facultate în Bucureşti după liceu, despre grijile ei şi despre viaţa ei. Timpul s-a oprit în loc. Rămân doar eu cu ea. Vlad iese afară şi îşi apinde o ţigară. Nu îmi pot explică ce caută un asemenea îngeraş în acest colţ uitat de lume. Nu cred în dragoste la prima vedere însă în mod cert fata asta m-a cucerit din prima secundă. Îmi dau seama că nici eu nu îi sunt indiferent. Când pe uşa magazinului intră cele două fete râzând, o văd cum amuţeşte brusc şi ochii ei albaştri  se întunecă. Cele două domnişoare înţeleg că se petrece ceva şi ies afară cam îmbufnate. Simt nevoia să mă justific şi să îi explic deşi o cunosc de câteva minute.
Bunii mei prieteni Milică şi Vlad înţeleg momentul şi se apucă preocupaţi să evalueze pagubele maşinii şi motorul. Cele două domnişoare şuşotesc îmbufnate pe bancheta din spate a maşinii. Eu rămân cu ea şi povestim. Povestim că şi cum ne-am cunoaşte dintotdeauna. Orele trec şi se face seară. Prietenii mei probabil că mi-au umplut podul de injuraturi si blesteme însă mă voi revanşa.

Nici eu nu stau prea bine cu banii însă am sentimentul că pe lângă ea sunt milionar. Măcar eu am curent acasă. Sentimentele mele sunt amestecate şi printre altele simt că mi-e milă de ea. Cunosc suficient de bine lumea modei să îmi dau seama că domnişoară din faţă mea ar fi făcut carieră oriunde în lume fără mari eforturi. Mă gândesc cu amărăciune că mi-aş fi dorit să fiu vreun prinţ bogat care să o salveze din acel cătun. Ea zâmbeşte povestindu-mi despre lumea ei. Cu ochii în trandafirii căţărători din faţa magazinului fac calcule febrile. Mă gândesc să îi propun să vină cu noi în excursia pe Penteleu, mă gândesc cum să fac să revin în acel cătun, mă gândesc inclusiv să o iau cu mine dar îmi amintesc că stau cu părinţii şi că sunt un student falit care trăieşte din bursă. Între timp mâna ei a ajuns în mâna mea şi s-a aşezat lângă mine pe băncuţă de la intrarea în magazin. Ştiu sigur că fata aceasta este făcută pentru mine…
Evităm să discutăm despre viitor însă dintr-o prostie îi spun că mi-e milă de ea. O văd cum se strânge că un arici şi brusc ochii ei albaştri deschişi se îneacă în lacrimi. Simt că pierd totul şi încerc să repar însă mai rău stric. Nu mi-am închipuit că este atât de mândră. Chiar în acel moment apare o bătrână cel mai probabil bunica fetei. Cu nişte ochi verzi de oţel mă fixează, evaluează scenă şi o întreabă “Ce s-a întâmplat dragă mamei?”. Fata se ridică în lacrimi şi fără nici un cuvânt intră în magazin. Eu dau să intru după ea însă bunica blocând uşa îmi spune că nu am ce să caut acolo.
Mă duc până la maşină să le propun prietenilor mei să campăm peste noapte acolo. Prietenii mei însă sunt toţi cu nervii întinşi la maxim şi îmi dau seama că dacă vreau să rămân va trebui să o fac singur. Milică îmi explică că poate întoarcem pe acolo. Vlad face mişto de mine. Am un moment de luciditate şi mă mir şi eu cât de puţin raţional este în ceea ce fac. Aşa că mă urc în maşina care demarează în trombă. Aproape îmi dau lacrimile de ciuda. Cele două domnişoare stau acum lipite de geam fara sa imi dea atentie. Se pare că s-au împrietenit foarte bine cu Milică.
Am stat patru zile pe Penteleu. De pe Penteleu când este senin se văd luminile Bucureştiului şi unii zic că şi marea. Au fost nişte nopţi superbe pe Penteleu cu multe stele. Tot pe acest varf, în iunie spre final, găseşti gheaţă între stânci şi dacă ai norocul să ai la ţine o sticlă de vin de casă făcut din Băbească neagră vei înţelege o parte din frumuseţea arhica a acelui loc.

Se spune că atunci când vei câştigă toţi banii, când vei fi călătorit prin toată lumea, după ce le vei fi făcut pe toate…se spune că vei pleca cu două lucruri importante. Unul este cum i-ai făcut pe cei din jurul tău să se simtă şi celălalt sunt amintirile. Am şi eu câteva amintiri cheie de care îmi voi aduce aminte toată viaţă iar cel de mai sus a fost unul dintre ele.
Atunci a fost prima şi ultima oară când am vorbit cu acea domnioara. Acum nu îmi mai amintesc cum o cheamă însă îmi aduc aminte fiecare detaliu de atunci. Nu ştiu ce face acum , nu ştiu dacă a plecat din acel cătun sau ce s-a întâmplat cu ea. Zilele trecute un resort interior m-a făcut să trag dreapta , să mă abat de la drum şi să trec prin acea zona. Zona este la fel de frumoasă şi sălbatică însă parcă mai circulata. Am ajuns noaptea în dreptul acelui cătun şi dacă nu eram atent probabil că treceam de el fără să îl observ pentru că în continuare nu are curent. Am oprit pentru un minut. Am coborât pentru o secundă. Nimic nu s-a schimbat deşi au trecut peste 14 ani de atunci. Magazinul e la fel, trandafirii căţărători sunt tot acolo…doar visele şi ambiţiile mele sunt mai mărunte.

Nu stiu de ce am scris articolul acesta. Poate ca sa nu uit, poate pentru ca m-am saturat sa comentez politica, poate pentru ca m-am saturat de lupta pentru bani si putere. Cu siguranta peste ani o sa uit multe lucruri insa nu o sa uit acel catun. Poate ca blogul acesta ar trebui sa fie despre lucrurile care nu se uita si mai putin despre altceva…