Cele cinci minute de libertate

Posted on 3 Mai 2016

60


time 0

Şedinţele de board în corporaţii sunt relativ plicticoase şi tehnice. O mâna de oameni cu fete obosite şi cearcăne cronice se adună în faţa unui proiector şi discuta grav şi tehnic într-un limbaj de lemn. Pătrunşi de importanta funcţiilor şi deciziilor lor, petrec ore întregi răsucind informaţii pe toate părţile. Nivelul de inteligenţă este foarte ridicat şi mă refer atât la IQ cât şi IE. Adevărul este că fără inteligenţă emoţională nu ai cum să faci parte din boardul unei corporaţii. Fiecare dintre ei luat individual este o curvă politică perfectă. A fost o vreme când oamenii aceia mi se păreau dumnezei şi modele de urmat…

O zi oarecare, o corporaţie oarecare, o şedinţa de board oarecare şi un birou de sticlă oarecare.

Am prostul obicei să îmi arunc laptopul pe masă de la cel puţin 5 metri. Nu ştiu de ce dar e un obicei vechi şi din acest motiv am un laptop cu carcasa metalică şi protecţie separată. Dar să revenim. Îmi arunc deci ca la slam-dunk laptopul pe masă de şedinţa de sare proiectorul 10 centimetri în aer. La fel sare şi inima celor trei puştani din sala care mă privesc din semi-întuneric cu ochii mari în aşteptarea membrilor boardului. Trag draperiile să între viaţă şi lumina soarelui în sala şi mă uit mai atent la cei trei băieţi îmbrăcaţi regulamentar care mă privesc cu ochii mari cât cepele. Un alt prost obicei al meu este să fiu foarte punctual. Aşa că am ajuns şi de această dată mai repede. Aflu de la puştani că sunt consideraţi “high potenţial” şi că fac parte dintr-un program de dezvoltare care presupune să participe şi la şedinţe de board. În doar trei minute minute realizez că am în faţă  trei tineri extrem de inteligenţi. HR-ul şi-a făcut foarte bine treaba.  Mai aflu că HR-ul are un program prin care ei au fost îndelung selectaţi şi plimbaţi prin diferite departamente din mirobolanta corporaţie pentru a învaţa şi a fi pregătiţi pentru eventuale poziţii de management entry level. Au un entuziasm contagios. Sunt în mod evident fericiţi că pot învaţa şi au senzaţia că l-au prins pe Dumnezeu de un picior. Îmi povestesc că au făcut facultăţi prestigioase în afara României şi în mod evident sunt foarte fericiţi să lucreze pentru compania top five. Mă uit cu atenţie la ei. Nu au nici o urmă de falsitate. Sunt extrem de deştepţi şi motivaţi pentru cei 23 de ani ai lor. Mă gândesc că eu la 23 de ani eram mult prost şi mai puţin citit ca ei. Vorbesc cu un fel de religiozitate şi respect despre companie şi despre tot ce li se întâmplă.

Mă uit la ceas…şi mă gândesc. În timp ce îi ascult turuind mintea mea lucrează febril… A fost un moment ca un declic. Nu ştiu ce m-a apucat atunci dar mi-au plăcut mult tinerii aceştia şi de aceea le-am povestit atunci despre cele 5 minute de libertate aşa cum am ştiut şi cum mi-a venit la gură. I-am chemat alături de mine lângă peretele de sticlă de unde se vede tot Bucureştiul . I-am rugat să îşi pună mâinile în buzunare şi să îşi imagineze că sunt chiar CEO-ul corporaţiei pe care o admira atât de mult.

    “Trageţi aer în piept, scoateţi pieptul în faţă şi spuneţi-mi cum va simţiţi. Simţiţi gustul puterii? În vârful pixului vostru stau vieţile a mii de oameni. Deciziile voastre implică sute de milioane de euro. Cum va simţiţi? Simţiţi că sunteţi aleşi de Dumnezeu? Este puterea în formă ei pură…O simţiţi ?”

Îi văd cum trag aer în piept privind în faţă. Zâmbesc inconştient aceşti lupi tineri în faţă iluziei puterii absolute. Zâmbesc şi eu însă amar…

Lumea se schimbă cu o viteză ameţitoare. Pe întreg globul marile corporaţii devin din ce în ce mai puternice. Viitorul nu mai aparţine statelor slăbite de corupţie ci acestor companii gigant care înghit întregi ramuri din industrii. Puţină lume sesizează un fenomen din ce în ce mai răspândit. Corporaţiile tind să se substituie statelor şi generează noi forme de organizare. Aceste forme suprastatale vor deveni extrem de puternice în viitor. Sunt corporaţii care au structuri proprii asemănătoare poliţiei dar care supraveghează reguli şi regulamente interne, sunt corporaţii care au sisteme de educaţie proprii în care învaţă zeci de mii de angajaţi din mai multe state, centre de cercetare, campusuri care tind să devină mini-oraşe administrate după reguli proprii etc . Pachetele de beneficii includ din ce în ce mai des asigurări medicale, masă de prânz, grădiniţă pentru copii, tichete valorice de vacanţe, şcoli plătite pentru copiii angajaţilor, maşină, telefon etc. Mai este doar un pas până când aceste entităţi economice vor avea propriile lor oraşe cu spitale , cu poliţie şi şcoli proprii.  În viitor dacă vei fi suficient de bun vei face parte din acest sistem privilegiat care îşi alege cu atenţie cei mai buni oameni şi va fi mult mai puternic decât statul.  În fiecare an zeci de milioane de tineri inteligenţi aspiranţi vor visa să muncească pentru aceste corporaţii gigant. Odată intrat sub umbrela protectoare a corporaţiei , copii tăi vor avea parte de o educaţie bună pentru ca peste ani ei înşişi să fie la rândul lor buni profesionişti în alte corporaţii.

Dar hai să îţi explic mai bine ce înseamnă să faci parte din acest sistem în aparenţă perfect. Vei câştiga suficient de bine încât să îţi cumperi o casă în rate la o altă banca-corporaţie pentru care vei plăti toată viaţă cu muncă ta. Corporaţia îţi va acapara întreaga viaţă şi îţi va spală creierul . Vei avea numeroase traininguri în care ţi se vor inocula hiptonic valorile companiei şi cultura. Vei crede în ele aproape cu religiozitate. Corporaţia va face parte din viaţa ta. Îţi vei alege soţia/soţul dintre colegii din corporaţie sau îţi vei ruina familia pentru că o parte imensă din timpul tău productiv îl vei petrece cu alţi oameni decât cu cei dragi. Cercul de prieteni se va subţia şi locul acestora va fi luat de colegii de serviciu.

Vei câştigă suficient de bine încât să mergi în concediu o dată sau de două ori pe an şi vei pune cu mândrie pozele pe facebook arătându-le colegilor tăi de şcoală mai puţin norocoşi iluzia unui om de succes. Corporaţia te va plăti suficient de bine încât îţi vei putea  cumpăra aproape orice din lucrurile existente în hipermarketurile aparţinând tot unei corporaţii. Vei avea iluzia unei libertăţi şi prosperităţi pentru că faţă de restul populaţiei vei putea să îţi cumperi aproape orice aparat electrocasnic sau satisfice orice curiozitate culinară. Vei munci zilnic în acel sistem. Relativul confort financiar îţi va toci simţurile şi instinctele de supravietuire în lumea reală.

Anii vor trece…

 

Entuziasmul de început şi iluzia aproape religioasă a sistemului vor fi înlocuite cu oboseala cronică de a face acelaşi lucru zi de zi. În fapt făcând acelaşi lucru zilnic vei dezvolta deprimări şi frustrări. Vei trăi multe nedreptăţi şi totuşi nu vei pleca. Nu vei pleca pentru că după ani de zile vei realiza că nu ştii să faci nimic altceva şi că de fapt te-ai  pregătit în toţi anii de după facultate pentru a fi o rotiţă în acest mecanism perfect. Să renunţi după toţi acei ani la corporaţie va fi ca o renunţare la viaţă. Ar însemna să renunţi la siguranţa financiară atât de necesară familiei şi copiilor tăi, ar însemna să te arunci în necunoscut şi renunţarea la sistem înseamnă renuntarea la însăşi viaţă ta. In toţi anii de muncă te-ai raportat la aceiaşi oameni şi ai petrecut zeci de mii de ore suplimentare cu aceiaşi oameni. Nu vei mai avea nimic în afară corporaţiei. Dacă vei dori să pleci corporaţia îţi va lua totul – telefonul, maşina, viaţa sociala, grădiniţa copilului, siguranţa financiară, concediile şi poate şi casa dacă nu vei mai putea plăti ratele. Înţelegi oare că sistemul este construit ca tu să munceşti disciplinat până la adânci bătrâneţi ? Când vor apărea întrebările corporaţia va arunca în joc sesiuni de coaching în care ţi se va vinde în continuare iluzia că eşti important şi că tu personal contezi şi nu eşti doar o rotiţă într-un angrenaj imens. Te vei arunca că un nebun în dezvoltarea personală spunându-ţi că fericirea vine din interior şi vei citi tone de cărţi motivaţionale care îţi vor vinde iluzii că universul te ajută dacă eşti optimist şi că tot ce trebuie să faci este să alungi gândurile negre. Pentru o altă scurtă vreme îţi vei regăsi un iluzoriu echilibru şi vei continua să fii mai productiv. Dacă dezamăgirile vor fi prea mari şi nu îţi vei mai face bine treaba, vei pleca sau vei fi dat afară şi după un scurt periplu prin viaţa reală, asemeni puşcăriaşilor care şi-au petrecut toată viaţă în închisoare, nu te vei mai regăsi în lumea reală. Vei cauta din nou febril umbrela şi protecţia unei alte corporaţii, vei alerga din nou după iluzia confortului şi libertăţii financiare de a cumpără orice din supermarket şi pentru alţi câţiva ani vei deveni productiv. În fapt corporaţia te va goli de energie şi de personalitate şi îţi va netezi orice reflex de supravieţuire în afară ei. Competitivitatea îţi va fi stimulată la maxim şi îţi va epuiza resursele psihice. Vor fi multe momente când vei avea impresia că eşti pe drumul cel bun. Vei avea nenumărate momente în care vei trăi iluzia puterii privind cu superioritate de la volanul maşinii de firma la loganul vecinului mic antreprenor. Timpul va trece pe lângă ţine şi vor fi momente când vei sesiza rutina dar nu îţi vei pune întrebări. Vei ştii foarte bine un limbaj de lemn, vei ştii urmăreşti nişte indicatori, vei fi foarte bun în ceea ce faci zilnic dar nu vei conştientiza că ceea ce ştii nu are valoare în viaţă reală…

Din nou anii vor trece peste tine…

Într-o zi vei descoperi că şi viaţa a trecut peste ţine. Într-o zi vei descoperi că nu a mai rămas nimic din tânărul puternic, orgolios şi inteligent care ai fost. Multinaţionala ţi-a netezit toate instinctele. Ai devenit sclavul perfect. Dacă eşti suficient de prost nu te vei trezi niciodată şi nu vei realiza că eşti sclav modern. Există totuşi o posibilitate să te trezeşti după ani de zile. După acei ani te vei prăbuşi în genunchi cu cioburile visurilor tale în mâini şi îţi vei da seama că ai trăit o iluzie. Va fi prea târziu să mai faci ceva. Lumea reală atât de frumoasă şi plină de oportunităţi ţi se va părea ostilă. Vei înţelege atunci că nu ai învăţat nimic de la toţi oamenii pe care i-ai văzut prăbuşindu-se în neant după ani de zile de lucru în multinaţionale şi care nu au reuşit să se mai ridice niciodată. Şi totuşi nu acesta este lucrul cel mai rău care ţi se poate întâmplă. Corporaţia nu este nici bună nici rea. În fond nu te obligă nimeni să lucrezi într-o corporaţie. Mai mult poate că nu îţi doreşti decât liniştea unui job sigur şi nu ai alte aspiraţii. Ce poate fi atât rău în asta? Şi ai dreptate să gândeşti aşa. Ideea nu este să blamăm corporaţiile care în fapt nu fac decât să te plătească foarte bine şi prin urmare te ajută să îţi poţi construi o un trăi liniştit….o perioada.

Acum după ce aţi înţeles toate acestea, după o lungă introducere o să va vorbesc despre cele cinci minute de libertate. Pentru că nu sclavia modernă, nu anularea personalităţii, nu capcana confortului este cel mai rău lucru care ţi se va întâmplă ci cele cinci minute de libertate. Problema este că în afară celor 8-10-12 ore zilnice în care corporaţia îţi va consumă resursele psihice şi de inteligenţă, îţi vor mai rămâne maxim 5-6 ore în care vei putea să faci ce vrei tu. Din acele ore vei scădea cel puţin o ora drumul de la clădirea de sticlă la apartamentul cumpărat în rate dintr-un complex imobiliar nou şi prost contruit. Vei mai scădea o ora în supermarket şi minim încă o ora în care vei găti. Dacă vei avea copii vei constată că nu le poţi dedica mai mult de două ore zilnic şi practic vor creste mai mult singuri, petrecând mai mult timp cu străinii decât cu ţine. Dacă din timpul acesta vei mai scădea şi alte activităţi administrative, timpul petrecut la toaletă etc vei constata că ai rămas exact cu cinci minute. Sunt cele cinci minute de libertate. Sunt singurele tale cinci minute de libertate de care dispui într-o zi . În acele cinci minute probabil că vei înghesui nişte seriale sau shopping şi foarte rar câte o carte uşurică.

Anii vor trece şi nu vei realiza impactul celor cinci minute. După mulţi ani vei descoperi că nu ai învăţat mare lucru. Vei descoperi că cele cinci minute de libertate au fost foarte puţine şi că te-ai deculturalizat, că nu te-ai dezvoltat deloc şi chiar că ai involuat. Vei descoperi că din tânărul inteligent şi motivat a mai rămas doar o carcasa obosită,  lipsită de cultură şi cu o personalitate ştearsă, incapabilă să se descurce în afara corporaţiei şi independent de ea. Vei constata că siguranţa financiară este o iluzie si nu înseamnă nimic fără jobul pe care îl ai. După aceşti ani vei descoperi cât de amară e “puterea” de la etajul 15-100 al unei clădiri de sticlă şi câţi ani din viaţă ai pierdut….va fi prea târziu pentru ţine, va fi prea târziu să mai schimbi ceva…

Tinerii tac privindu-mă cu aceiaşi ochi mari. Pentru o secundă mă tem că nu au înţeles nimic.

A trecut mai mult de un an şi într-o zi am citit într-un ziar online despre un start-up românesc de mare success  care a obţinut finanţare. Am recunoscut cu surprindere unul dintre puşti.  Doar unul dintre ei a învins matrix-ul…ceilalţi sunt în continuare tineri manageri de mare success în corporaţia minunată ai cărei proprietari reali nu îi vor cunoaşte niciodată.

Anunțuri