Banii de cirese

Posted on 30 Martie 2016

42


IMG_1560Ora 10:00 A.M. Nordul Bucurestiului.  

“Clientul” meu este un domn trecut de 60 de ani.  Inainte de revolutie a fugit de regimul comunist in Franta. A luat-o de la zero. A muncit enorm acolo si s-a imbogatit. Dupa revolutie s-a intors in Romania pentru ca ii lipsea ceva. Nu a stiut niciodata sa explice acel ceva, insa de fiecare data mi-a zis: “ Reportaje, am trait atatia ani dincolo, aveam tot ce imi doresc. Multi ma intreaba de ce m-am intors… nu stiu de ce exact, insa stiu ca mi-au lipsit pana si pietrele de pe ulita copilariei mele”. S-a intors in Romania cu indoiala si cu toti banii stransi. A avut multe momente grele si de doua ori aproape a dat faliment. In ultimii ani insa a reusit sa construiasca o afacere solida cu multe nopti nedormite si mult stres.  A supravietuit cu greu atacat de multinationalele din ce in ce mai agresive si a reusit sa castige o felie din placinta romaneasca. Intre timp anii au trecut si varsta si sanatatea nu ii mai permit sa lupte ca in tinerete. In cele din urma a acceptat o discutie cu o multinationala care il curta de multi ani pentru achizitie. Va pierde ceva important pentru el – munca lui de o viata. Orice om ar fi fericit gandindu-se la milioanele de euro care ii vor intra in conturi insa el nu este asa. Il cunosc de multa vreme si stiu ca nu este fericit. El nu are de ales. Zambeste cu gandurile in departare. Stiu ca tine foarte mult la echipa lui si ca ei inca nu stiu ca urmeaza sa vanda. Afacerea aceasta i-a mancat ani din viata si este ca si copilul lui. Experienta ii spune ca trebuie sa vanda acum pentru ca oricum in cativa ani va pierde batalia in fata preturilor de dumping si strategiilor comerciale ale multinationalelor. Este un moment bun acum cand inca are o companie puternica.

Intram in cladirea multinationalei. Liftul ne poarta pana la ultimul etaj. O domnisoara ne conduce intr-o sala relativ banala de sedinte, aproape austera. Mobila de pal, un proiector banal, depersonalizare completa. Fara sa vreau ma gandesc ca toate investitiile multinationalelor in Romania sunt minimale comparativ cu sediile luxoase din vest, dar in fond cine sunt eu sa ii judec? Au venit in Romania sa faca bani  si nu sa investeasca in lux. Ne asezam pe scaune si asteptam. Il observ tacut pe batran privind Bucurestiul si parca a mai imbatranit un pic. E un moment greu pentru el. Timpul se scurge cu viteza. Trec 5 minute, trec 10. Incep sa ma intreb daca nu am gresit ora si locatia. Ma uit discret si inutil la telefon pentru ca stiu ca nu aveam cum sa ratez o intalnire la asemenea nivel. Este ora 10:10 si inca nu a aparut nimeni. Ma gandesc ca nemtii astia sunt nebuni. Adica nu faci asa ceva la o intalnire de gradul zero. Asteptam sa ne intalnim cu seful operatiunilor din Romania si echipa lui. Oare unde e punctualitatea nemteasca? Il vad si pe batran privindu-si ceasul linistit. Ii soptesc ca poate este o strategie de negociere si de aceea intarzie. Tace. Este ora 10:17. Brusc rupe tacerea si privind spre mine spuse cu o voce puternica:

Nu. Nu este nici o strategie de negociere Reportaje. Ii supraestimezi. Este doar lipsa de respect. Noi suntem niste viermi pentru ei. Eu negociez cu niste angajati pentru ca adevaratii proprietari nu ii vom cunoaste niciodata. Se cred stapani. In sinea lor ne dispretuiesc. Suntem o piata din lumea a treia iar eu sunt reprezentantul unei firme mici din lumea a treia. Ei stiu ca mai devreme sau mai tarziu ma vor cumpara. Este doar o chestiune de timp. Ei stiu ca daca nu vand acum vor merge pe pierdere 1-2 ani pana ma vor inchide. Nu am acces la finantarile lor si nici la infuzii de capital din alte tari. Am reinvestit si ultimul cent ca sa le fac fata insa tot e o chestiune de timp.

Spunand acestea lua o foaie A4 si scrise ceva pe ea dupa care o puse cu fata in jos pe birou. Imediat se ridica in picioare, isi lua haina si se pregati de plecare. Il privesc stupefiat. Omul este pe punctul de a da cu piciorul la cea mai importanta negociere din viata lui. Imi spune un hotarat “Hai sa mergem” si iese calm pe usa. Ies si eu repede dupa el. Ii spun sa se gandeasca la consecinte, insa nu ma mai aude.

In graba am plecat fara agenda. Ma intorc dupa ea. Dau sa ies insa foaia alba de pe masa ma atrage ca un magnet. Nu stiu ce sa fac, dar nu ma pot abtine sa nu o intorc o secunda. Pe foaia alba este doar un numar. Cu ochii mari ies din sala si intram impreuna in lift. Cand usile liftului se deschid la parter dam nas in nas cu domnul T.M. si echipa lui zambitoare. Dupa cateva amabilitati scurte ne invita sus la negocieri. Intre timp era ora 10:30. Ma pregatesc sa urc din nou in lift insa cuvintele batranului m-au blocat. Cu aceeasi voce puternica si un zambet in coltul gurii acesta ii transmite neamtului ca negocierile au avut loc deja in intervalul 10:00-10:30 si ca va gasi  o minuta a sedintei la etaj. Este o liniste sa o tai cu cutitul. Situatia este mai mult decat jenanta. Neamtul incearca sa zambeasca insa este rosu de furie. Probabil ca in lumea lui politicoasa si diplomata nimeni nu l-a mai sfidat in halul acesta in fata subordonatilor lui. Imi dau seama ca ruptura este iremediabila.

Zilele trec…

Am avut multe discutii cu batranul in care l-am intrebat de ce a trecut pe foaia alba un pret aproape dublu fata de pretul stabilit pentru inceperea negocierilor. Ii explic ca pretul trecut pe foaie si episodul de la lift au dinamitat negocierile insa pare ca nu ii pasa. Ciudat este ca dupa cateva zile nemtii l-au sunat din nou. Si din nou…

file9191339851357 Intr-o zi ma aflam la un restaurant cu batranul la invitatia lui. In restaurant au intrat doi domni eleganti cu niste mape. Acestia saluta politicos si aproape se aseaza la masa cand batranul ii pofteste sa mai astepte pana termina conversatia cu mine. Scena e ciudata si ma uit mirat cum cei doi se aseaza la o alta masa. Batranul imi povesteste despre livezi. Imi spune ca nu intelege de ce romanii nu investesc in livezi. Imi explica cu un entuziasm retinut despre cum se altoiesc ciresii. Un amalgam de informatii financiare, calcule si detalii de cultivare. Ma intreb cand naiba a studiat atat de atent problema pentru ca ar putea sa isi ia doctoratul.

Timpul trece. La masa cealalta cei doi domni se uita nervosi la ceas. Nu ma bag unde nu imi fierbe oala insa nu inteleg ce se intampla. Situatia este deja jenanta. In cele din urma batranul le face un semn sa vina. Nu are nimic politicos in el acel gest. Este doar o schita dispretuitoare din mana. Vizibil iritati cei doi barbati se ridica de la masa. In timp ce se ridica unul scapa o mapa si ii imprastie foile. Amandoi se straduiesc sa le puna in ordine aproape in genunchi pe sub mese. Se aseaza la masa si ii pun mapa in fata batranului pastrand o forma de politete. Batranul ia mapa si o pune indiferent pe un colt de masa spre surprinderea celor doi. Incet se ridica de la masa, isi ia telefonul si pleaca fara sa zica un cuvant. Ma uit si eu mirat la cei doi. In mod evident sunt pe punctul sa plece. Vorbesc soptit intre ei in germana. Nu aud tot dar este evident ca dezbat ceva. Dupa 10 minute cand tensiunea era maxima, batranul reapare si isi cere scuze spunandu-ne ca a fost sunat de fiica lui. Cere actele sa le semneze. Unul din cei doi barbati grabit intinde mana dupa mapa insa din greseala varsa o cafea pe mapa udand partial foile. Celalat barbat il fulgera cu privirea. Este prea tarziu. Actele trebuie refacute. Foarte calm batranul ia niste servetele, tamponeaza usor foile si le semneaza. Le intinde celor doi contractul patat de cafea. Pentru o secunda acestia ezita insa il iau rapid si il introduc intr-o alta mapa.  Fara sa vreau observ ca suma era aproape la fel de mare ca cea trecuta pe foaia A4 din biroul auster. Gandesc aproape cu voce tare “al naibii batran”. A luat aproape dublu fata de suma fixata initial.

Asa s-a semnat acel contract de milioane de euro. Pe o masa intr-un restaurant si patat de cafea.  Am privit cu entuziasm si admiratie suma colosala si m-am bucurat mult pentru batran. Dupa ce au plecat cei doi a disparut si zambetul ironic al batranului si a fost inlocuit de lacrimi mari.

 

Citeste si https://reportajelive.wordpress.com/2015/08/19/milionar-din-intamplare/