Poate ne vedem in parc

Posted on 20 Martie 2016

43


deadly sportTrag aer in piept regulat. Inspir-expir cat de adanc pot. In cateva minute voi intra in ring cu campionul modial la Muay-Thai la -78 kg. Asa au hotarat sortii iar eu nu eram cap de serie. Vestiarul este gol si lumina stinsa. Pe un gemulet intra o raza de lumina. Cu privirea spre ea murmur cu ochii intredeschisi ca o mantra “Sunt o forta- sunt o putere – acum” . In semi-intuneric imi incalzesc incheieturile incet aproape ritualic. Undeva in surdina se aud urletele salii. Mi-e o frica groaznica. Sunt doar eu cu mine acum. Incerc sa ma imbarbatez spunandu-mi ca este doar o competitie si ca pana la urma cel mai rau lucru care mi se poate intampla este un knockout. Oricum nu am ce pierde. Nu am nimic. Nu am bani, nu am viata sociala, am doar o spoiala de cultura si de o vreme buna m-am despartit de femeia pe care o credeam jumatatea mea perfecta. Sunt un nimeni din lumea a treia cu o existenta stearsa si incapabil sa isi depaseasca conditia. Zambesc usor gandindu-ma ca daca voi invinge brusc voi deveni celebru. Rational nu are ce sa mi se intample insa nu imi pot controla frica paralizanta. Doar cine a trecut prin asa ceva poate intelege. De fiecare data cand am urcat in ring am avut aceasta frica nebuna de moarte. Da, este frica de moarte. Nu am putut niciodata sa o suprim insa am invatat sa traiesc cu ea si sa o controlez. Imi dau seama ca sportul acesta dur m-a invatat despre mine enorm. A fost ca o scurtatura. Atunci cand esti in ring fata in fata cu un adversar fara mila este totul sau nimic. Este o chestiune de supravietuire care te apropie de esenta ta. Nimic nu te protejeaza de tibiile de otel si de pumnii din manusile subtiri.

In vestiar intra un oficial sa anunte ca urmeaza meciul meu. Este meciul vietii mele. Respir adanc si de pe hol arunc o privire prin usa deschisa in vestiarul adversarului meu. Il zaresc in lumina slaba stand cu capul in maini respirand fortat. Vazandu-l asa realizez ca si el poate se lupta cu aceiasi demoni mai ales ca el trebuie sa isi apere titlul.

Intru in sala luminata puternic. Ca intr-un film rulat cu incetinitorul vad echipa mea si romanii cum imi arata pumnii stransi in semn de sustinere. Antrenorul meu imi sopteste ceva in engleza lui stricata si nu inteleg nimic. Inteleg doar cand imi spune stalcit in romaneste “Noroc Reportaje”. Ma gandesc ca voi avea nevoie de noroc in fata “olandezului zburator” din fata mea. Ca intr-un film rulat cu incetinitorul arbitrul ne verifica manusile si protezele. Brusc frica mea se transforma intr-o liniste perfecta. Imi aud doar inima batand cu putere in cap. Mi-e teama sa nu lesin de emotie si frica. Lumea in jur s-a oprit. Nu mai aud nimic. Spectatorii urla in jurul meu insa pentru mine e o liniste totala. Sunt doar eu cu mine. Ma privesc de undeva de deasupra. Nu aud gongul de inceput al luptei insa lupta a inceput. Prima repriza trece ca o clipita. Am trecut de cateva ori pe langa knockout insa reflexele formate in anii de box din copilarie m-au salvat. Nu realizez cand e pauza pentru ca sunt departe. De undeva de deasupra ma vad cum mecanic intru in a doua repriza. Mainile zboara fara mine, genuchii si picioarele la fel. Pentru cateva momente adversarul meu este pus in dificultate. Sala urla in picioare si romanii se imbratiseaza. Olandezul insa are o vointa de fier si revine in forta. Doua ciocane ma fac sa vad stele verzi-violet si sa imi pierd respiratia. Nu stiu de ce imi vine sa rad. Mi-am pierdut respiratia. Este gata. Daca nu aud gongul in cateva secunde ma prabusesc de epuizare. Reprizele trec ca secundele. Aproape nici nu realizez cand s-a terminat. Am scapat. Nu imi vine sa cred ca am scapat. Sunt epuizat complet dar am scapat. Nu m-am facut de rusine . Am pierdut la cateva puncte distanta.

Romanii ma iau pe sus pe brate felicitandu-ma. Antrenorul el insusi fost multiplu campion mondial ma felicita si imi prezice un mare viitor. Viitor in care eu nu credeam pentru ca motivatia mea nu era sa ajung vreun campion mondial la “bataie”.

 

Undeva sus in tribune pe ultimul rand ma intind si inchid ochii. Azi am renascut. Am invatat enorm despre mine. Azi este ziua in care o voi lua de la capat. Mi-am redescoperit esenta mea de luptator. Strabunicii mei au fost eroi in razboaie, persecutati de comunisti si pentru o clipa vazandu-ma atat de jos tarandu-ma ca un vierme prin viata am avut senzatia ca nu am mostenit nimic de la ei si ca sunt doar o umbra a propriei neputinte si a viselor mele.

 

Au urmat multe alte runde si multi ani de ambitie nebuna. Aflasem cine sunt.

 

Acum este noapte tarziu. Stau cu laptopul in brate si cu gandurile la cine eram atunci. Intre timp m-am sofisticat, m-am complicat, m-am schimbat. Mi-e dor de omul simplu de atunci care nu avea nimic dar avea o dorinta nebuna de a reusi si o hotarare ferma de a lupta pentru visele lui. Au trecut anii si mi-am mai pierdut din entuziasmul si ambitia nebuna a acelor vremuri. Am facut mai multe decat multi oameni dar puteam mai mult daca as fi fost mai puternic. De fapt dragii mei cititori eu sunt un tip slab. Am nevoie des sa imi aduc aminte cine sunt si de ce fac ce fac. Intr-o vesnica lupta cu mine si intr-o vesnica confruntare cu intrebarile din mintea mea. Sunt un tip slab pentru ca am multe momente ca acesta cand stau inconjurat de carti neterminate, de obiective indepartate si de neputinta. Sunt enorm de multi oameni in jurul nostru care si-au pierdut visele, care au uitat cine sunt. Sunt oameni care au renuntat si care traiesc doar sa faca umbra degeaba. Acea “frica” de atunci o resimt si acum doar ca adversarul nu mai este un olandez zburator sau vreun luptator ci propria mea neputinta.

   Voi mai visati? Va mai doriti ceva? Dar nu ma refer aici la a visa o vacanta. Nu ma refer la a visa la un iluzoriu million de dolari. Ma refer la visele acelea nebune de a schimba lumea, de a construi ceva maret. Este vorba de acele vise de a contribui substantial la o lume mai buna fara ca acest lucru sa fie o reflexie a egoului personal. Mai aveti vise care va chinuie noptile si care va ard ?

Poate ca sunt un nebun care nu poate dormi si in aceasta noapte ca in multe altele visand cai verzi pe pereti sau poate ca unii dintre voi chiar intelegeti ce scriu. Timpul este cea mai pretioasa resursa a noastra si din pacate se scurge repede. Voi cum sunteti ? Cum este viata voastra? Este asa cum ati visat-o? Ce s-a intamplat cu visele voastre ? Nu cumva alergand pe banda ca soarecii am uitat cine suntem ?

Azi este luni. Incepem cu totii o noua saptamana. Peste cateva ore ma voi trezi, voi lasa copilul la gradinita si ma voi duce in parc. Voi lipsi la toate sedintele, imi voi inchide telefonul si voi sta doua ore cu ochii inchisi si cu soarele in ochi gandindu-ma cum sa ajung sa ma bat din nou cu campionul mondial in alt domeniu.

 

Poate ne vedem in parc…

 

 

 

 

.