De vorba cu o doamna (cu o coasa)

Posted on 13 Martie 2016

64


DSCF0330 Azi treceam cu masina pe o strada linistita. Brusc in fata mea un tip aproape mi-a sarit in fata trecand strada efectiv fara se uite. Am tras de volan ca sa il evit si am franat. Nu aveam viteza mare pentru ca eram in oras insa felul in care a trecut strada a fost complet iresponsabil. Atat de iresponsabil incat nu m-am putut abtine sa nu deschid geamul si sa ii explic ce parere am despre ma-sa. Nu ai cum sa treci asa strada fara o minima asigurare decat daca esti nebun, beat sau drogat. In timp ce ii uram toate cele bune, barbatul imbracat neglijent si-a intors privirea spre mine pentru o secunda. Am amutit brusc. Il stiam de undeva. Am dat sa plec. Am mers inca cativa metri si am tras brusc pe dreapta. Il stiu de undeva pe acest om. Am coborat din masina si am fugit dupa el. L-am strigat dar mergea mai departe grabit incercand sa ma evite. Am fugit dupa el si l-am prins de mana slaba. Si-a intors inca odata privirea aceea spre mine. Il cunosteam bine pe acest om si l-am recunoscut imediat in ciuda barbii neingrijite si a faptului ca slabise mult. Mi-a fost greu sa il recunosc pentru ca era o epava. Il cheama Marius. Are vreo 45 de ani si a fost coleg cu mine acum multi ani. Marius cel din fata mea este umbra acelui Marius pe care il stiam eu. Marius pe care il stiam eu era un tip extrem de inteligent, un tip vesel si un om de succes in timp ce Marius cel din fata mea era un tip imbatranit, slabit si cu acea privire pe care o cunosc atat de bine. Privirea disperarii si a depresiei crunte despre care voi scrie in acest articol. M-a recunoscut si el insa nu zice nimic. Ma uit la el si ii spun doar un “inteleg . nu trebuie sa spui nimic”. Il intreb doar daca s-a apucat de baut. Da doar din cap ca nu. Ii spun ca in acest caz nu e totul pierdut si ca inteleg.

 

Pentru el am scris acest post. Pentru ca stiu ca Marius a divortat dupa ce nevasta lui a cunoscut un expat la firma la care lucra. Fetita lui a plecat cu mama ei si cu expatul din Romania. Marius a ramas singur aici si a pierdut centrul universului lui – familia lui. Marius era un bun profesionist si un familist convins. Dupa scurt timp multinationala la care lucra ca inginer l-a pus pe liber pentru ca nu mai dadea randament. Marius s-a trezit brusc singur si fara bani dupa divort si nu a mai reusit sa se ridice. Este un om deosebit de inteligent si de sensibil daramat efectiv de toate cele intamplate intr-un timp scurt. De curand a aflat si ca are unele probleme medicale – nu tocmai grave insa care necesita tratament si bani …bani pe care nu ii are. Omul si-a pierdut directia si a cazut in depresie. La 45 de ani nu pare ca isi mai poate gasi busola singur. Traieste acut o forma de disperare resemnata. Pentru el am ales sa scriu acest post. Ii voi trimite linkul sperand sa il citeasca si il voi cauta zilele urmatoare chiar daca sunt sigur ca nu are chef de mine.

 

–––––––––––––––––––-

 

Nw8ytZTR   Zilele trec una cate una. Draperiile sunt trase doar pe jumatate. In camera minimalista cartile sunt peste tot. Deschid ochii usor si brusc imi doresc sa adorm la loc sa nu ma mai trezesc inca odata in acelasi cosmar. La nici 10 cm de fata mea, pe podea, sta Cioran cu ale lui culmi ale disperarii. Nu imi plac paturile clasice, niciodata nu mi-au placut, asa ca am un pat japonez. Ma trezesc fara scop si sens. Sunt trei luni de cand nu mai stiu daca afara este zi sau noapte. Dorm ziua, stau treaz noaptea. De fapt nici nu stiu cand dorm sau sunt treaz. Am slabit destul de mult pentru ca nu ma intereseaza ce mananc si cand mananc. Nimic nu conteaza pentru ca oricum sunt in iad. Citesc tot ce prind si recitesc Cioran a o mia oara. Incerc sa ma adun si nu reusesc. Nu mai raspund la telefon decat rar. Pe la facultate nu am mai dat de o vreme si am si uitat de ea. Nu am chef de nimic si de nimeni. Este iadul absolut si simt ca mintea mea aproape cedeaza. Nu imi pasa de nimic. Nu imi pasa daca mor sau traiesc pentru ca oricum sunt o epava. Sunt pe marginea prapastiei de peste trei luni si nu reusesc sa ies din acest cosmar. Totul este suprarealist in jur si imi dau seama ca insasi viata mea atarna de un fir de ata. Stiu asta si nu imi pasa. Niciodata nu am fost atat de aproape de moarte ca acum si atat de palpabil. Niciodata nu am fost atat de singur. Cochetez zambind cu sinuciderea. Sunt zile intregi cand stau de vorba cu doamna cu coasa. Este depresia absoluta in cea mai hidoasa forma a ei. Nu stiu daca ati trait vreodata asa ceva insa nu va doresc sa ajungeti vreodata la pragul cel mai de jos. Este acel moment cand nu mai ai sperante, cand nu mai ai pentru ce sa traiesti. Stiu ca nu este doar in mintea mea ci efectiv am pierdut aproape tot ce era important pentru mine atunci.

 

Imi trag niste blugi pe mine si incalt o pereche de tenesi. Am slabit mult in ultimele trei luni asa ca tricoul sta pe mine ca pe gard. Ies din casa ca un robot si nu inchid usa. Afara soarele ma orbeste. Nu imi dau seama cat e ceasul pentru ca de mult nu mai am notiunea timpului insa presupun ca e dimineata. Picioarele merg fara mine. Merg singure. Ma trezesc cu degetele inclestate pe o carte de Pavel Corut apucata in graba la iesire. Un grup de copii trec pe langa mine ranzand si se feresc din calea mea. Probabil ca sunt o aparitie ciudata cu privirea mea fixa, cu ochii rosii si mersul nesigur al unui om care nu a mai iesit de saptamani din casa. In geamul unei masini vad o aratare si imi ia cateva secunde ca sa realizez ca sunt eu. Din geamul masinii ma priveste o sperietoare cu barba mare, cearcane negre si trasa la fata. Am ajuns o umbra. Sunt doar o umbra fara sperante, fara dorinte si uitata de toti…

 

–––––––––––––––––––

 

Au trecut multi ani de atunci. Am cunoscut depresia in cea mai neagra forma a ei. Am fost la un pas de sinucidere. Am mai stat de vorba cu doamna de atunci de cateva ori insa doar ca sa fac misto de ea. Este greu de inteles pentru cineva care nu a trecut niciodata prin asa ceva. Cuvintele sunt oricum putine si nu pot descrie ce simti atunci. Ziua aceea in care am iesit din casa a fost decisiva. Nu stiu exact ce am facut in acea zi insa stiu sigur ca am mers la intamplare pana seara tarziu, pana cand picioarele nu m-au mai tinut. Mai stiu ca seara mi s-a facut foame pentru prima data in ultimele luni si cu ultimii bani mi-am luat o franzela pe care am si mancat-o pana acasa. Am intrat in casa tarziu in noapte abia tinandu-ma pe picioare de oboseala. Am cazut imbracat pe patul japonez si pentru prima data in ultimele luni am dormit bustean. Dimineata am luat-o de la capat. Am mers iarasi la intamplare o zi intreaga, fara sa ma mai gandesc la nimic si iar am dormit bustean noaptea. Au fost multe zile la rand in care indiferent de vremea de afara am mers. Am mers mult. Am batut cu piciorul la intamplare tot orasul. Eu-ul meu se dizolvase. Nu mai gandeam. Nu mai existam insa mergeam. Mergeam pana cadeam rupt de oboseala. Dupa o vreme mi-am dat barba jos, dupa alte cateva zile am strans toate lucrurile din casa care imi aduceau aminte de vechea mea viata si le-am aruncat. Am lasat doar patul , cartile si cateva haine. Zilele treceau una dupa una si eu mergeam pana cadeam lat de oboseala seara tarziu. La un moment dat nu mai era suficient sa merg asa ca m-am apucat de alergat. Am alergat mult. Am alergat zile la rand. Am inceput sa alerg prin paduri pentru ca ma simteam mai bine departe de oameni. Scopul era sa cad lat de oboseala. Am alergat atat de mult incat am ajunsa sa particip la maratoane si triatloane ulterior. Si imi iesea. Fiecare zi era o noua zi in care singurul meu scop era sa ma epuizez fizic. Adoram momentul in care cadeam pe pat si adormeam instant. Ceva se intampla cu creierul meu in tot acest timp. Creierul meu se regenera. Am inceput sa iubesc soarele si natura. Petreceam aproape toata ziua indiferent de vreme in natura alergand sau facand diferite exercitii fizice.

Dupa o vreme aveam o conditie fizica de invidiat. In tot acest timp am recitit la nesfarsit cartile lui Pavel Corut si acum realizez ca ii datorez mult acestui om pentru ca de la el am invatat autosugestia. Am vrut sa cunosc alti oameni asa ca fara sa gandesc am inceput sa ma implic in tot felul de lucruri – am facut yoga, am fost voluntar la crucea rosie, am fost salvamontist, am fost intr-un club de sah si mai ales am facut simultan patru sporturi de contact. Am inceput sa ma regenerez. Nu mai aveam timp liber deloc. Mi-au trebuit luni de zile sa imi revin insa rezultatul a fost un om mult mai bun decat cel de dinainte, rezultatul a fost o vointa nebuna de a trai si de a ma dezvolta. Am invatat enorm si nu am uitat niciodata ce am invatat. Despre cum sa iesi din depresia cea mai neagra este acest post, despre cum sa iti spargi rutinele si sa iti regasesti puterea de a continua.

 

Nu este tratatul academiei de psihoterapie insa este ceea ce eu am descoperit pe pielea mea. Lucruri simple si de impact :

 

  1. Epuizeaza-te fizic. Este regula de aur prin care am reusit sa imi pastrez sanatatea mintala. Am facut sport in toate formele posibile cu scopul de a ma prabusi pe pat zilnic si de a dormi noaptea bustean.
  2. Iesi din casa. Nu sta in casa ca nu vei iesi niciodata din groapa. Iesi din casa sa vezi oameni si natura. Intra in casa doar ca sa dormi
  3. Iesi din rutina – fa ceva total diferit. Implica-te in orice nu ai mai facut niciodata. Ideea este sa nu ai timp liber si sa faci ceva ce nu ai mai facut niciodata. Procedand asa vei descoperi oameni noi si pasiuni noi.
  4. Schimba tot in jurul tau. Schimba casa daca poti , schimba orasul, schimba tot ce poti. Eu initial nu am putut sa schimb casa insa am schimbat tot in casa si la un moment dat am schimbat si orasul.
  5. Foloseste autosugestia. Zi si noapte imi “murmuram” tot ce vroiam sa schimb la mine si pana in ziua de azi ma trezesc de multe ori pe parcursul unei zile repetandu-mi in gand “ Eu, Reportaje-Live, sunt o forta, sunt o putere , acum”.
  6. Asculta doar muzica vesela, muzica de dans. Inconjoara-te de lucruri vesele. Razi mult. Spune stop stirilor negative . Spune stop calculatorului/televizorului/ smartphoneului o perioada .
  7. Ia-ti o pisica sau un catel. Bucura-te de lucrurile simple – o cafea la soare, o carte buna, gradinarit daca poti.
  8. Citeste mult insa evita Cioran sau filosofia in general J
  9. Ai grija la alimentatie si soare. Atat alimentatia cat si aerul si soarele au un rol important in tratarea depresiei.
  10. Nu uita ca totul in jur este doar un décor menit sa ne ajute sa evoluam si sa ne atingem scopul pentru care suntem acum in viata pe acest pamant. Este o vorba care spune ca ce nu te omoara te face mai puternic si eu as adauga si mai intelept.

 

Nu stiu daca este in ton cu blogul acest post insa este evident faptul ca lipsa de sens si pierderea busolei ne afecteaza din ce in ce mai des pe toti. Sunt sigur ca multi dintre voi ati experimentat diferite forme ale depresiei. Poate tine de stilul de viata, de tehnologii si impactul lor asupra noastra, poate tine pur si simplu de noi insa este o realitate faptul ca suntem din ce in ce mai singuri desi traim atat de aproape unii de altii, este o realitate ca tot mai multi oameni abandoneaza in fata acestei curse pentru supravietuire si pentru bani. Toate acestea se manifesta mai ales la oamenii inteligenti sau mai inteligenti decat media. In fata depresiei multi se refugiaza in ideologii primitive religioase, medicamente, alcool sau pur si simplu renuntare. Sunt foarte putini cei care reusesc sa transforme energia depresiei in dezvoltare personala si sa o controleze. Va doresc sa nu ajungeti umbre sau sa renuntati. Cu fiecare victorie pe care o aveti asupra voastra va veti apropia mai mult de adevaratul scop pentru ca v-ati nascut iar primul indiciu ca reusiti este controlul depresiei si niste repere morale solide formate cultural si nu pe fondul unui gol umplut de ideologii religioase mai mult sau mai putin valide.