Doua case

Posted on 17 Ianuarie 2016

20


3A nins tare zilele acestea. Fara sa vreau mi-am amintit de un sat mic, de o ulita numita pompos strada, care poarta numele strabunicului meu- erou national mort in primul razboi mondial. Mi-am amintit de gardul mic si ma gandesc ca acum zapada este cu siguranta aproape cat gardul dupa ninsorile din ultimele zile. Curtea mare, gradina imensa marginita de un parau si copacii uriasi…atat de multe amintiri ma leaga de acele locuri. Nimeni nu mai dezapezeste acum acele locuri. In curtea mare sunt doua case. Nu am inteles niciodata de ce a construit bunicul meu doua case. Este o casa veche, simpla, taraneasca si una mare. Casa mare era tot timpul de o curatenie desavarsita, sub cheie si bunicii o deschideau numai cand aveau mai multi vizitatori si nu mai incapeau in casa mica.

Intr-o vara in urma cu vreo doi ani m-am asezat pe treptele casei mari cu bunicul alaturi. Avea 93 de ani. A fost una din ultimele noastre discutii si fara sa vreau i-am pus o intrebare care pentru o secunda l-a scos din linistea si seninatatea acelui moment.

 

“Tataita…de ce ai construit inca o casa. Ma refer la casa mare. Nu era suficienta una ?”

 

La 93 de ani esti impacat cu toate. Daca ai fost si un om bun si trecut prin multe ai o anumita liniste si o seninatate a omului impacat cu toate. In plus fata de acestea bunicul meu avea si o forma de intelepciune si de intelegere a lucrurilor data de experientele din viata, razboi, colectivizare, copii, munca – o viata tumultoasa. La aceasta intrebare am simtit in tacerea lui un usor regret, ca o umbra…Am tacut si eu cu ochii la puii de gaina care se jucau in jur. Dupa o vreme mi-a explicat.

 

“Reportaje, tatutule…eu mi-am dorit ca macar unul din copiii mei sa stea aici cu mine. De aceea este si gradina asa mare si curtea. Este loc pentru doua-trei case, pentru mai multe familii. Eu am crescut cu intreaga familie langa mine si am trecut peste foarte multe greutati impreuna si ajutandu-ne intre noi. Familia este cel mai mare sprijin pe care poti sa il ai in viata si locul unde oricand o sa fii primit inapoi. Mi-am dorit sa stam la masa impreuna seara si sa muncim impreuna. Daca nu erau comunistii nu plecau copiii de langa mine. Nu aveau de ce sa plece. Aveam pamant, aveam tot ce ne trebuia. Dar au plecat toti. Mai sunt foarte putini tineri in sat si eu cred ca sunt cel mai batran…casa aceasta am facut-o pentru voi daca veti avea vreodata nevoie. Parintii tai daca nu au venit pana acum aici nici nu vor mai veni. Voi sunteti plecati prin lume toti. Tu esti singurul dintre nepoti care mai vine pe aici de doua ori pe an. Probabil ca dupa ce eu nu o sa mai fiu nu o sa mai vii nici tu si vor creste balariile aici.

   E facuta pentru voi. Sa nu o vindeti tatutule ca nu se stie cum vor fi vremurile si aici o sa aveti intodeauna unde sa va intoarceti”

 

Am tacut si eu coplesit de tristetea acestor cuvinte. Bunicul meu nu stia atunci cat de hotarat sunt sa nu vand niciodata nimic. Am invatat prea bine lectia aceasta – pamantul si casa parinteasca nu se vand niciodata. Nici eu si nici copiii mei nu vom vinde vreodata acel pamant indiferent prin ce colt al lumii vom fi. Am inteles atunci cat de mult si-a dorit omul acesta sa aiba familia langa el si cat de mult era legat de acele locuri…Mi-am adus aminte ca indiferent unde am locuit pana acum singurul loc pe care l-am considerat acasa a fost acolo.

 

Batranul a inteles perfect cat de importanta este familia. Din pacate intr-o lume in viteza ametitoare familia a devenit aproape o exceptie. Milioane de romani sunt dezradacinati si singuri prin alte tari. Milioane de copii romani cresc fara parinti. Ce este frapant este ca exista o anumita ciclitate in istorie. Parintii mei au avut de ales intre viata la tara in colectivizare sau o viata la oras in cartierele comuniste . Din cauza comunismului si colectivizarii au ajuns sa paraseasca locurile natale si din niste tarani instariti s-au transformat in niste oraseni lipsiti de directie. Copiii acestor dezradacinati de comunism au avut la randul lor de ales intre saracia din tara combinata cu lipsa de perspective si poleiala occidentului. Milioane au ales poleiala occidentului si alte milioane de tineri viseaza cariere prin alte tari uitand reversul medaliei- singuratatea. Nu zic ca este bine sau rau…doar constat.

1  Toate acestea au venit la pachet cu o durere inconstienta imensa, cu compromisuri si o pierdere a valorilor. O sa spuneti ca exagerez insa dezastrul acestor dezradacinari se poate vedea in milioanele de pensionari cu creierele spalate care voteaza complet lipsit de sens, in milioanele de copii care cresc cu bunicii asteptandu-si parintii sa se intoarca de sarbatori din tarile pe unde lucreaza. Efectele asupra societatii sunt dramatice si este o durere latenta in societatea aceasta imensa. Poporul acesta traieste o drama de mai multe generatii si nimeni nu poate prezice acum efectele pe termen lung . Inclusiv mie a ajuns sa mi se para normal ca fiul meu sa isi vada bunicii de doua ori pe an, a ajuns sa mi se para normal sa am bona angajata. Copilul meu nici macar nu s-a jucat vreodata facand baraje pe paraul din spatele casei bunicilor mei. Ce valoare vor avea pentru el acele locuri peste ani cand pana si bunicii lui ii sunt niste straini? Ce inseamna pentru el generatiile din spate care au trait si murit pentru acel pamant ? Ce inseamna toata lupta de o viata a bunicului meu pentru a-si recupera pamantul si demnitatea? …Nu inseamna nimic…doar praf in vant.

 

Am luat prea usor partea aceasta cu globalizarea. Am negat prea usor valorile intriseci ale acestui popor si am uitat de noi. Am uitat cine suntem. Identitatea noastra nationala a fost prea tare lovita de aceste socuri. Evreii au inteles acest lucru si de aceea au familii atat de unite. V-am mai zis acest lucru. Evreii aceia bogati ( ca sunt si la ei mai multe ramuri) aleg din familie pana la gradul doi sau trei copilul cel mai destept, contribuie toti la educatia lui si ii dau pe maini o parte din rezervele familiei pentru a investi. In felul acesta cel mai inteligent dintre ei va gestiona resursele intregii familii. La evrei este o mare rusine sa dezamagesti familia. Ca sa intelegeti cat de mare este coeziunea familiala imaginati-va cum ar fi ca voi sa sustineti din banii vostri la scoala in strainatate, un nepot in detrimentul propriului copil. Imaginati-va cum ar fi sa ii dati toate economiile de o viata unui nepot pentru a face investitii doar pentru ca e mai destept decat copilul vostru. Pare ireal si de neconceput nu? Ei bine la evreii aceia foarte bogati nu li se pare nici ireal si nici de neconceput. De aceea ei sunt acolo si familiile lor domina lumea si noi romanii suntem o populatie ratacita, fara sens si fara valori.

 

Ninge tare acum, eu nu pot sa dorm si mi-am adus aminte ca nu are cine sa dezapezeasca cele doua case din satul uitat de lume M-a incearca un soi de tristete. Imi promit in gand ca voi avea grija ca toti copiii mei sa considere acasa aceleasi locuri pe care si eu si bunicii mei le-am considerat acasa…

 

Citeste si https://reportajelive.wordpress.com/2015/06/24/despre-putere-valori-si-un-deal/