Milionar din intamplare

Posted on 19 August 2015

33


Motorcycle motocross l114   Unul din momentele cheie din viata mea a fost imediat dupa revolutie. Am mers atunci cu mama de mana la prima alimentara privata din oras. Cu mucii pe nas si ochii cat cepele ma uitam inmarmurit la oamenii de la coada si la multitudinea de conserve si culori. Era ceva extraordinar. Asa ceva nu gaseai in tot orasul. Era un magazin doar cu conserve daca va puteti imagina asa ceva. Nu pot sa va descriu ce entuziasm si incantare era pentru mine sa merg in acel loc magic. M-a marcat atat de tare acea experienta incat ma extaziez si la varsta aceasta in mijlocul vreunui supermarket la raionul de conserve.

In sfarsit…ideea este alta. Tipul care a deschis acea alimentara a ajuns super bogat. Ca el au mai fost multi altii care din noroc, din prostie si chiar din inertie s-au ales cu spatii comerciale ultracentrale, afaceri profitabile si terenuri care in doar 10 ani ajungeau sa valoreze milioane de euro. Romania acelor ani era un Eldorado pentru oricine avea o minima initiativa. Tot timpul m-am intrebat cum ar fi fost sa ma prinda revolutia la varsta de acum cu mintea de acum…

 


 

La conservele alea colorate ma gandeam privind in zare,undeva la o terasa. Era in 2010 sau 2011 prin octombrie, in timp ce un tip grasut, arogant si relativ tanar imi povesteste entuziasmat despre firma lui. Il ascult in surdina in timp ce ma gandesc ca tatal lui este unul din imbogatitii acelei perioade. Cu banii si relatiile lui tata ca start dar si cu o inteligenta nativa domnul din fata mea a construit un lant de retail foarte mare, un jucator important in zona de consumer. Tipul nu este prost insa ii lipseste ceva. Am mai vazut specia asta de multe ori. Sunt unii baieti care au dat tunuri de milioane dar le lipseste …nici nu stiu cum sa definesc…un fel de baza. Au urcat scarile milionarilor prea repede. Uitandu-ma la Audi-ul lui ultimul racnet parcat jumatate pe iarba si la atitudinea de inventator al gaurii din covrig, aproape imi vine sa ii arunc un “Fuck off” si sa imi vad de treaba. Pana la urma de ce m-as implica eu intr-o firma in insolventa facand management de scadere cand urasc atat de mult sa fiu pompierul de serviciu. Din pacate de ce ti-e frica nu scapi si m-am trezit de multe ori salvand situatia prin diferite firme sau facand exact ce nu imi place – management de optimizare si scadere. Ma trezesc aproape vorbind cu voce tare “Lasa-l frate sa moara. Merita sa moara. A facut bani din intamplare. Sunt multi ca el care dupa o bula gen 2004-2008 au facut din inertie milioane pe o piata in crestere irationala crezandu-se geniali in ciuda faptului ca nu stiu sa citeasca nici un bilant contabil”. Dar pana la urma accept. Nu stiu de ce. Poate ambitia mea prosteasca de a-mi demonstra ca pot sa salvez de la faliment o astfel de firma, poate gandul la angajatii care ar ramane pe drumuri …Imi promite ca voi avea mana libera insa stiu ca mana lui libera inseamna de fapt lipsa de speranta in fata insolventei si datoriilor uriase. Sunt un fel de ultima solutie ca atunci cand dupa ce te-au vazut toti medicii si iti spun ca esti incurabil te duci la o vrajitoare fara asteptari…

 

Asa ca dupa doar o saptamana ma instalez gospodareste in orasul din provincie unde antreprenorul nostru avea HQ-ul, hotarat sa plec de acolo cand voi pune lucrurile in ordine.

 

In prima zi la ora opt fix dimineata dau sa intru in sediul firmei. Un paznic somnoros imi spune ca inca nu a venit nimeni. Am crezut ca am gresit eu programul dar tin foarte clar minte ca mi-am notat ora opt. Paznicul imi confirma ca intradevar la opt incepe dar nu ajunge nimeni niciodata la ora aceea. Plec contrariat sa caut o cafenea unde sa imi petrec timpul pana ajunge cineva la birou. Ma iau cu treaba, cu analize si nici nu observ cand se face ora doispe’. Strang repede toate si ma indrept inca odata spre birou. In sfasit este lumea la munca si sediul pare animat. Imi fac intrarea fulminant in biroul open space. Din start ma simt agresat vizual de dezordinea totala. Gramezi de dosare pe birouri, haine aruncate peste tot si toata lumea pe…facebook. Ma mir un pic insa fac ochii cat cepele cand il vad pe antreprenorul nostru printre birouri fumand si zambind. “Bai tata..aici e ca pe Titanic – firma se scufunda, capitanul rade si fumeaza si angajatii stau pe facebook”

A doua zi am convocat o sedinta in care i-am pus pe toti sa spuna cum se numesc, ce functie au si ce fac ei zilnic concret. Un alt soc. Mi-am dat seama ca firma avea director economic, director economic adjunct, contabil sef si inca cativa contabili. La resurse umane era la fel directori, directori adjuncti, director politici personal si inclusiv un director cu rolul de posta anunturi pe site-uri. Soc si groaza cand au inceput sa se balbaie toti nestiind sa explice ce fac zilnic. Partea mai urata este ca mi-am dat seama ca multi erau “obligatii” ale patronului …deci pile si relatii la greu.

A treia zi am cerut in contabilitate un raport cu stocurile si rotatia stocurilor si nu il aveau…M-am suparat si i-am bagat urgent in sedinta pe toti cei din departamentul financiar-economic. Am delegat-o pe directoarea economica adjuncta ( cealalta a intrat in concediu) sa se organizeze in asa fel incat sa aiba un raport de stoc pana diseara. La o ora dupa sedinta am vazut-o iesind pe usa. La ora 15:00 dupa o pauza prelungita ii intreb pe cei din department cum merge. Ii vad cum isi arunca ochii peste cap a lehamite pe principiul “ pustiul asta ce naiba tot vrea”. Pe la 16:00 apare si directoarea economica adjuncta. Nu zic nimic insa la 17:00 pretind raportul. Normal ca nu il avea. I-am zis de fata cu toti, cu calm, ca i-am desfiintat pozitia din acel moment si ca nu mai are job. Prima data m-a tratat cu dispret dupa care a a realizat ca pot face asta si l-a sunat pe antreprenoru’ spunandu-i ca nu o tratez cu respect, ca sunt agresiv si luand martora echipa ei care o sustinea. Antreprenoru’ a incercat sa imi explice ca lucreaza de mult in firma si ca directoarea adjuncta este sotia lu’ peste prajit de la finante. Dar trebuia sa aleaga intre mine si ea si a ales bine – m-a ales pe mine. Dimineata am concediat si restul echipei cu lacrimi si suspine. Am pastrat doar doua persoane care miscau lucrurile si pana atunci si am externalizat contabilitatea.

In a cincea zi a fost mai simplu. Nu mai statea nimeni pe facebook. Tremurau toti. Brusc am inceput sa primesc tot ce doream si la ora 8 dimineata era parcarea plina. Cu toate acestea tot am pus pe masa boardului un plan sa reduc cu 60% personalul existent in backoffice. Au fost lacrimi si suspine dar dupa o saptamana ma si mutam cu restul de 40% ramasi intr-un singur birou mai mic, mai ieftin, situat intr-o cladire de langa depozitul central. Cu aceasta ocazie puteam supraveghea si operatiunile logistice.

Au urmat saptamani pline in care am redesenat flow-uri financiare, logistice, am redus costuri, am inceput cel mai amplu program de reducerea a chiriilor din istoria companiei, am concediat directorul de vanzari si multe multe altele. Am descoperit achizitii proaste, leasinguri de masini aiuritoare, rostogoliri de credite la banci, cheltuieli imense nejustificate, multa neglijenta, nepasare si miserupism. Am facut un plan urias de reorganizare zdruncinand organizatia din temelii. Au fost zile si nopti de munca continua insa dupa doar o luna am oprit hemoragia dar eram departe, foarte departe de un business sanatos. Din partea administratorului intampinam o rezistenta extraordinara si acum cand stau si ma gandesc realizez ca doar lipsa lui de incredere ca business-ul mai poate fi recuperat, a salvat atunci o ruptura totala intre noi. Aveam un cec in alb de la el si faceam lucruri in numele lui. Ajunsese sa aprobe mecanic tot ce doream. Isi inchidea telefonul sa nu il mai sune concediatii si tot ce spunea era “ faceti ce vreti ca oricum nu mai conteaza”.

Poate stiti…poate nu… dar in retail 30-40% din vanzarile anuale se fac in decembrie. Am pregatit acel decembrie ca niciodata. Am negociat la sange cu bancile pentru noi linii de credit, am negociat la sange cu furnizorii si am mai adus si altii noi, am lansat masuri comerciale/ promotionale in magazine si mai presus de orice am lansat un sistem de bonusare bazat pe targete vanzari la toti angajatii magazinelor. Dupa ce am anuntat acele bonusuri de vanzari aproape incredibile ca valoare pentru amaratii din magazine care castigau 800 de lei lunar, m-am trezit in mijlocul unei sedinte cu antreprenoru’ intrand val vartej in sala si urland la mine ca il ruinez complet cu masurile acestea. I-am replicat cu calm ca in spatele tuturor masurilor stau calcule matematice exacte pe care I le pot explica. A urlat la mine sa ies afara ca preia el conducerea din acel moment insa de cel putin o luna ma asteptam la aceasta discutie si cu calm l-am invitat chiar in acel moment la o cafea. Spre surprinderea mea echipa a sarit in apararea mea sustinand deciziile si mai ales pe mine. Am fost suprins pentru ca nu nu ii menajasem deloc in ultimele saptamani si lucrasera toti ca nebunii. Statusem cu biciul pe ei fara menajamente si ei acum ma sustineau. De fapt oamenii au o forma de bun simt si stiu cand lucrurile se aseaza pe un fagas normal. Simteau ca facem performanta. Intre mine si ei era inceputul unei mari iubiri inceputa mai greu.

Am discutat la o cafea mult cu el. I-am aratat cifrele. A inteles brusc ca exista o sansa sa salvam firma. Nu ii venea sa isi creada ochilor. Ii venea sa ma ia in brate sa ma pupe. I-am explicat clar ca am nevoie de el sa fie cu mine acum mai mult ca niciodata, ca am nevoie de el sa dea semnale optimiste in companie si mai ales sa puna umarul la lucruri punctuale. Venea decembrie, cea mai buna luna de retail si aveam nevoie de el sa doarma cu mine la birou daca e nevoie si sa facem lucrurile sa se intample.

 

   Si a venit decembrie…

 

Lucrurile au mers ceas. Schema de comisionare, masurile comerciale lansate in premiera au fost ca o bomba pentru vanzari. Vanzarile au crescut cam de 11 ori depasind estimarile mele cele mai optimiste. Se pare ca exista un potential latent al afacerii enorm pe care eu nici nu il intuisem necunoscand foarte bine retailul. Depozitul si furnizorii traditionali erau efectiv depasiti de volume si blocati de comenzile noastre. Era cea mai buna luna de vanzari din istoria firmei. Run-rate-urile aratau ca se recupera toata pierderea din anul financiar. Antreprenoru’ era exuberant. Echipa era exuberanta cu atat mai mult cu cat anuntasem pentru toata firma un bonus frumos daca atingeam un anumit prag al vanzarilor. Riscam sa ramanem fara marfa in magazine si am reusit in ultimul moment sa gasesc niste furnizori din Polonia insa lucrau doar cu banu’ jos ori noi stateam prost cu cash-flow-ul . In toata aceasta perioada antreprenoru’ a lipsit cu desavarsire.

Intr-o zi am aflat ca a cumparat o masina noua cadou pentru nevasta-sa. Am explodat. Aveam nevoie de fiecare leu si el cumpara masina noua cand aveam 11 masini in leasing care zaceau in curte. Mi-a explicat taios ca este firma lui, ca eu sunt doar un consultant si ca face ce vrea cu banii lui. Intr-o alta zi am aflat ca s-a batut cu caramida in piept prin Bucuresti in anumite cercuri cum ca lucrurile incep sa mearga doar datorita lui. Nu m-ar fi deranjat pentru ca il stiam orgolios insa problema era ca afirma despre mine ca sunt un incompetent si ca cine m-a recomandat l-a sfatuit gresit. Pentru mine miza jocului nu erau banii ci dorinta mea de a-mi demonstra ca pot sa salvez o astfel de afacere dar mai era si reputatia mea in joc, reputatie pe care el mi-o afecta grav prin afirmatii gratuite si rau intentionate. L-am abordat barbateste insa nu aveam cu cine. Intr-o alta zi m-am trezit ca mi-a concediat un om cheie pe zona logistica pe motiv ca nu il suporta el si am avut cateva zile sincope in distributie rezolvate cu eforturi imense din partea echipei. Intr-o alta zi nevasta-sa aterizata din senin si deranjata de naiba stie ce, m-a amenintat ca ma da afara de fata cu echipa mea. I-am explicat ca nu sunt angajatul lor si ca sunt consultant cu un obiectiv précis…

Era intr-o luni in ultima saptamana din acel decembrie exact inainte de Craciun. Furnizorii polonezi stateau in vama cu marfa astepand sa le virez banii. Magazinele aveau rafturile pe jumatate goale asteptand cele 2-3 zile dinaintea Craciunului cele mai bune ca vanzari. Surprins complet de volumul vanzarilor reusisem in ultimul moment sa rostogolesc niste datorii si sa deblochez o linie de credit la o banca insa aveam nevoie de semnatura electronica a antreprenorului sa pot sa accesez banii. Fara ok-ul lui banca nu facea viramentul in contul furnizorilor. Telefoanele sunau ca la balamuc. Polonezii erau la limita rabdarii asteptand viramentul si amenintau ca intorc marfa din vama. Toata echipa mea era incordata la maxim pregatita pentru ultima suta de metri din decembrie. La ora 8 fix dimineata il sun pe antreprenorul nostru. Si sun..si sun…si nu raspunde nimeni. Mai astept o ora si sun din nou. Nimic. La ora 10:00 intrasem in panica am inceput sa sun pe toate telefoanele inclusiv pe cel al neveste-sii. La ora 11:00 am trimis pe cineva acasa la ei doar ca se intoarca sa imi spuna ca nu este nimeni acasa de o saptamana. In tot acest timp toata echipa facea eforturi sa calmeze magazinele fara marfa si mai ales furnizorul polonez pe care il tot amanasem cu plata si care pierdea bani avand si alte alternative de a vinde marfa. S-a facut ora 12:00. Am dat mesaj pe toate telefoanele disponibile sa fiu sunat urgent. La ora 14:00 si un minut furnizorul polonez mi-a spus ca intoarce marfa din drum si o livreaza in Ungaria unde avea un alt client. Ne-am prabusit toti pe scaune cu ochii aproape in lacrimi. Ne asteptau cele mai bune zile din decembrie de vanzari si nu aveam ce vinde. Nu incape discutie ca luna decembrie chiar si asa fusese un vis absolut insa pierdeam exact cireasa de pe tort, acel moment de vis care ar fi incununat toate eforturile noastre din ultimele luni. Epuizati si dezamagiti stateam prabusiti pe scaune in timp ce telefoanele din magazine nu mai conteneau. La ora 15:00 nu mai suna nimeni. Aplicasem planul B spre dezamagirea tuturor echipelor de vanzari.

 

La ora 15:30 imi suna telefonul. Era antreprenoru’….

 

In linistea perfecta vocea lui ragusita si relaxata era auzita de toata lumea “ Ce p… mea s-a intamplat ba Reportaje. M-ai sunat de o suta de ori si mi-ai dat 18 mesaje. A luat foc ceva ?” Nu imi gasesc cuvintele asa ca tac “ Inteleg ca era important dar nu am auzit telefonul…am avut aseara niste invitati la cabana…am baut un pic pana la rasarit si nu am auzit telefonul ( se aud rasestede betivani pe fundal)…Am fost cu niste smecheri adevarati…il stii pe Grigore ala de e seful politiei…a adus o palinca bunaaa…musai sa iti aduc si tie un litru sa vezi ce inseamna palinca de 12 ani…e ca uleiul ba Reportaje…ca uleiul…Ma auzi Reportaje ? Nu prea e semnal aici la munte… zi ceva” . Tac cateva secunde si ii spun Prietene cred ca jucam intr-un film prost in care am inversat rolurile. Acest business nu este business-ul meu…este al tau”

Inchid telefonul. Ma uit la echipa-echipa se uita la mine. Au auzit toti convorbirea…

 

In aceeasi seara imi surpind familia in Bucuresti dupa ce ii anuntasem ca ajung in ultimul moment exact inainte de Craciun…

 

Anii au trecut. Uitandu-ma in urma si raportandu-ma la aceste evenimente, imi dau seama ca mi-am satisfacut orgoliul ala personal si ca mi-am demonstrat mie insumi ca pot salva o astfel de afacere. In rest experienta in sine e un esec si mi-am dat seama ca nu poti salva pe cine nu e pregatit sa fie salvat. Lumea economica reala este o lume  in care daca esti bun supravietuiesti. Eu incercasem sa intervin in cursul normal al lucrurilor si am facut o greseala. Au fost totusi niste luni interesante din viata mea.

Antreprenoru’ exista in continuare dar este doar un jucator local de talie mica – buticar. Acel decembrie chiar si asa vaduvit de vanzarile ultimilor zile, i-a amanat insolventa cateva luni pana cand a intrat in administrare si nu a mai iesit. Dupa patru ani a declarat falimentul. In primele luni dupa plecarea mea nu m-a sunat niciodata si le-a transmis angajatilor ca si-a luat firma inapoi. Ma sunat de vreo 3 ori dupa vreo 8 luni, dupa vreun an…odata eram undeva in vacanta si a venit dupa mine promitandu-mi marea cu sarea daca ma intorc. Raspunsul meu a fost de fiecare data nu. Si cand i-am spus NU nu i-am spus niciodata cu rautate sau vreo satisfactie personala meschina…Tot insista cu bani insa nu despre bani era vorba si asta nu a inteles el…

 

Citeste si     https://reportajelive.wordpress.com/2012/11/24/aprindeti-o-lumanare-presa-libera-s-a-sinucis/