Romanii, bulgarii si demnitatea

Posted on 24 August 2014

20


image         Suntem in Bulgaria. Sunt 35 de grade afara si nici nu stiu ce ma indispune mai mult: aerul conditionat sau faptul ca ma intorc acasa. Drumul este pustiu si muzica tare. Gonim cu viteza mare, tinandu-ne unul dupa altul intr-un fel de coloana. Nu stiu cum se face ca de data aceasta chiar reusim sa respectam coloana, desi de obicei exista un fel de intrecere a orgoliilor in care ala cu masina de 240 de cai se uita mirat la restul si intreaba “Da’ ce s-a intamplat de ati ramas in urma? Sunteti ok?”

   Sunt mai putin de 200 de km pana in Romania dar stabilim sa facem o pauza de apa si inghetata inainte sa intram in infernul de la granita. Asa ca alegem un OMV pentru ca deh, este cam acelasi cu cele din Romania si macar stii cam ce poti gasi. Aiurit de caldura cobor din masina cu gandul doar la o cafea la pachet si la o sticla mare de apa rece. Atat de aiurit sunt ca imi uit si portofelul. Oricum degeaba il luam ca nu aveam leva si ar fi trebuit sa platesc cu cardul. Imi dau seama tarziu cand eram deja in benzinarie, asa ca vorbesc cu un prieten si ne intelegem sa plateasca el cu cardul si ne decontam dupa. Nu avem timp de pierdut asa ca ne miscam rapid. La coada in fata noastra niste greci vorbesc in engleza cu vanzatorul si acesta le zambeste politicos. Ii vad ca platesc cu cardul. Vorbim relaxati intre noi despre ce vrem sa cumparam si cat mai avem pana in Romania, pana cand ne vine randul.

Esti roman – esti tigan!

        Salutam in engleza si cerem si doua cafele la pachet, precizand ca platim cu cardul. Omul din fata noastra se uita la noi o secunda, apoi se intoarce si pleaca. Am crezut ca a plecat sa aduca cafelele, insa se duce in zona barului isi pune un pahar cu apa si se apuca sa vorbeasca cu colega lui. Asteptam doua minute pana cand ne dam seama ca nu s-a dus dupa cafele si mergem dupa el, repetand ce dorim. Acesta ne arunca o privire incarcata de dispret si ne spune rastit: WAIT! Colega lui se uita surprinsa la el, in timp ce il aud cum ii spune in soapta ceva de gen “romani-tsiganio”. Se preface ca nu stie engleza desi l-am auzit clar vorbind cu grecii din fata noastra si se preface ca nu intelege ce vrem, totul cu o expresie de ura sincera. Prietenul meu are o expresie naucita pe fata, care se traduce “Bah, asta e nebun sau ce-i cu el ?!?” Simt cum imi creste brusc tensiunea. Cu o scarba totala da drumul la expressor, privind intr-o parte cu o expresie de parca o omorasem pe maica-sa. Ma uit la prietenul meu si el la mine. Il stiu ca e un tip destul de iute si il calmez “Gandeste-te ca e plin de camere aici . Nu iti pune mintea cu el ca esti mai prost ca el“. Ne pastram calmul, vorbim in continuare politicos, desi fierbem de nervi. Cum mama dracului isi permite individul asta sa ne faca romani tigani si sa ne trateze asa? Intre timp individul ne tranteste in fata POS-ul de plati cu cardul. In sfarsit platim cu cardul si ne arunca in fata bonul si un pix sa il semnam. Am trecut de la furie la tristete si ma gandesc ca tare rau am ajuns noi ca natie sa fim discriminati inclusiv de amaratii de bulgari. Ma uit cum, cu un zambet pe fata prietenul meu semneaza apasat bonul de card. Nu inteleg de ce zambeste ca prostu. II place sa fie tratat asa sau ce e cu zambetul ala pe fata? Cu coada ochiului vad pe bon “semnat” mare cu majuscule “FUCK YOU, PICKLE!”. O mica razbunare pentru un tratament complet aiurea.

Un pic despre demnitate

     M-am gandit mult la acest lucru. Am trecut prin stari de la revolta la tristete. Mi-am adus aminte de amabilitatea italienilor, a francezilor, de conversatiile relaxate si in acelasi timp de expresia de teama si raceala in momentul in care aflau ca esti roman. Mi-am adus aminte de demnitatea nationala si fara urma de patetism trebuie sa admitem ca a disparut. Nu a disparut pentru ca a facut-o cineva sa dispara, ci pentru ca a fost confiscata. Dincolo de demnitatea nationala care a fost facuta praf prin distrugerea demnitatii economice si culturale, sistematizat, organizat in ultimele decenii, partea proasta este c-a disparut demnitatea umana. Ma refer aici la demnitatea individului. Milioane de romani accepta sa fie discriminati in Europa doar pentru faptul ca sunt romani. Milioane de romani accepta sa fie tratati ca sclavii, ca europeni de mana a doua, doar pentru faptul ca s-au nascut in Romania. Problema demnitatii personale ma ingrijoreaza pe mine. Acea mentalitate de acceptare, de renuntare in fata ideii adanc si subversiv inoculate, cum ca esti mai prost ca altii doar pentru ca esti roman, ca Romania este o tara de mana a doua in UE, ca este ok sa fii platit mai prost doar pentru ca esti roman, ca este ok ca seful tau sa angajeze pe cineva pe spaga. Aceasta mentalitate de mana intinsa, de renuntare la demnitate se vede in toate domeniile, se vede la politicieni, se vede din pacate inclusiv la adolescenti. Este un complex de inferioritate criminal care afecteaza moral si mental amarata noastra societate.

     Bunicului meu comunistii i-au confiscat tot ce avea. Era taran instarit si pamantul lui si animalele lui erau viata lui. Dupa revolutie i-au dat pamantul inapoi. Era deja batran, insa cu o energie incredibila si-a refacut gospodaria asa cum a visat-o cand era tanar. A muncit ani de zile sa isi indeplineasca visul, aproape cu forta unui om tanar. In perioada imediat urmatoare revolutiei haosul era extrem. Bunicul meu producea enorm si nu avea cui sa vanda. Firme multinationale umblau dupa recolta lui de cereale. Stiau ca nu are unde sa o depoziteze, stiau ca nu are unde o sa o vanda asa ca ofereau preturi derizorii. Toti vindeau la preturile oferite, chiar in pierdere pentru ca nu aveau ce face. Singur, bunicul meu si-a asumat pierderea totala. Imi aduc aminte si acum de cuvintele lui, desi atunci nu le-am inteles pe deplin. Mi-a spus ceva de genul “ Reportaje, tatutzule, pe vremea comunismului au vrut sa ma faca sef la CAP pentru ca oamenii ma respectau si eram bun organizator. Am refuzat bani mai multi cu toate ca stiam ca o sa traiesc mult mai prost, insa nu am putut niciodata sa fiu sef la cei care mi-au furat pamantul si sa imi lucrez propriul pamant angajat la ei. Acum prefer sa pierd recolta asta decat sa o dau pe nimic, doar pentru ca acesti bisnitari stiu ca nu am unde sa o depozitez”. V-am spus toate acestea pentru ca nu cred ca putem reconstrui o demnitate nationala fara sa avem o suma de demnitati individuale solide.

Citeste si https://reportajelive.wordpress.com/2012/12/20/oh-mon-dieu-cum-poti-sa-traiesti-in-romania/

 

Anunțuri