Stii ca foamea nu doare?

Posted on 22 August 2014

12


imageCeva dur ma inteapa in coaste. Mi-e frig. Deschid incet ochii si ma uit in jur. E aproape crapat de ziua . Sunt incaltat si imbracat pe un fel de pat de fier fara picioare culcat direct pe o podea rece. Am o durere ingrozitoare de cap si in fata ochilor vad zabrelele unui grilaj. Stai putin…nu e grilaj, e un pat de fier . E un pat de fier in care sta conectat la aparate bebelusul meu. Ca intr-un cosmar derulez toate evenimentele si simt cum o disperare rece si surda ma cuprinde. Imi aduc aminte cum tineam in brate trupusorul firav, inert si fierband de febra al copilului meu asteptand la coada imensa de UPU. In fata mea erau peste 20 de copii mici si minim 30 de parinti. Sunt copii mici care plang iar unii vomita direct pe trotuarul de afara. Disperarea si neputinta totala ma coplesesc in contrast cu apusul bland si mirosul copacilor din jur. Naucit fac cativa pasi si de la un geam deschis din spital aud cum o doctorita tanara se cearta plangand cu cineva la telefon sustinand ca sunt depasiti de situatie. Tranteste telefonul jurandu-I unei colege ca ea va pleca din Romania. In fapt cat de fraier trebuie sa fii ca doctor in Romania sa lucrezi la urgenta unde nimeni nu da mita ? Daca mai e si weekend si mai e si august…atunci e clar ca esti cel mai fraier doctor din Romania.

Iadul…

Dupa multe ore de asteptare pentru rezultatele analizelor se decide internarea de urgenta a copilului. E tarziu noaptea si sperantele aproape mi-au murit. Sunt cinci ore de cand astept rezultatele analizelor. Astept si imi vine sa plang de oboseala de disperare si de furie. O doctorita batrana se cearta cu un asistent trimis sa ne ghideze reprosandu-I ca a precizat destul de clar sa nu mai aduca pe nimeni in acel corp . Timid asistentul ii raspunde ca peste tot e plin si ca nu mai sunt locuri. Somnoroasa si plicitisita consulta copilul si pleaca fara sa zica nimic. Stiu ca e grav din compasiunea cu care ma priveste asistentul de la urgenta si din graba cu care asistenta s-a dus dupa doctorul de garda dupa ce a vazut analizele. Incerc sa vorbesc cu ea si se rasteste la mine sa imi vad de treaba. Nu pot decat sa ma ghemuiesc cu genuchii la gura pe salteaua rece intinsa direct pe jos dupa ce aproape m-am rugat de ea sa ma lase sa stau cu copilul. Ma simt mic si neputincios si inca odata in viata am acel sentiment ca si eu si bebelusul meu suntem doar fire de praf, iluzorii, efemere si fragile.

Au trecut astfel multe zile de atunci , zile de disperare crunta in care numeri orele , zile in care fiecare rezultat la analize este cel mai important examen al tau in viata. Am meditat mult la multe lucruri privind in gol zile si nopti langa patutul bebelusului meu. Au fost multe momente cand nu imi doream decat sa dorm ca sa evadez din iadul realitatii. Mi-am adus aminte cum cineva mi-a zis odata ca iadul si raiul sunt pe pamant si am stiut ca eu am trecut prin iad de multe ori dar niciodata nu am trecut prin iad pentru copilul meu. Mi-am dat seama ca e infinit mai greu.

Ajuns acasa gasesc in usa o hartie. Nu mai am puterea sa o citesc asa ca o arunc neglijent pe masa. Tot ce imi doresc este sa fac un dus si sa dorm intr-un pat trei ore . Ma dezbrac inconstient si las apa sa curga pe mine. Tarziu imi dau seama ca nu curge apa calda. Ma multumesc si cu rece, oricum nu mai conteaza, oricum nu imi pasa. In sfarsit dupa dus arunc o privire pe hartia din usa. Cu majuscule scris cu mainile unui om care a scris putin in viata lui, o hartie ma informeaza ca mi s-a taiat gazul pentru ca nu am facut nush ce verificare la centrala termica. Ma revolt pe cretinii astia pentru ca nu m-au informat niciodata, nici un avertisment nimic nimic si imi dau seama ca va dura zile sa il reconectez. Ma uit la ora deconectarii si imi dau seama ca la ora aceea era menajera acasa. Nici macar nu s-au obosit sa sune la usa sa anunte. Simt cum o ura rece ma cuprinde fata de monopolul lor de kkt si fata de intrumentele acestui monopol – politicienii corupti .

Este noapte tarziu si ma grabesc sa ma intorc la spital. Ma opresc la un bancomat sa mai scot niste bani pentru spagi la doctori si nu reusesc . Renunt nervos si am noroc ca am niste euro permanent in portofel asa ca schimb cu eforturi banii aceia. A doua zi cu greu aflu ca am conturile blocate. Sunt la ANAF , ma tin de un birou . Extrem de obosit aud cum o cucoane impertinenta imi explica ca trebuie sa platesc in avans impozitele pe chiria unor spatii comerciale pentru ca impozitele se platesc …in avans (sic) . O intreb  “Cum doamna sa platesc in avans impozit pe ceva ce eu nici nu am incasat fara sa fiu instiintat macar si fara sa ma avertizati ? In plus de ce mi-ati blocat toate conturile cu sume mult mai mari decat ce aveti de recuperat cand era suficient sa blocati doar unul ” Se rasteste la mine ca asa e procedura in baza art 82 si art 296 din legea 571/2003 si ca ma executa daca nu platesc….Ma concentrez cat pot sa nu iau cana arogantei  cu urme de ruj pe ea si sa  ii explic ce parere am despre legea lor si despre milioanele de impozite dar imi dau seama ca nu este vina ei. Este doar un produs …un produs al unei societati bolnave…..

Nu ma obliga nimeni sa traiesc aici. Poate ca exista o societate mai civilizata unde as putea sa imi cresc linistit copii , poate ca exista o tara in lume unde exista normalitate. Nu am luat o decizie dar stiu ca se impun doua variante – ori vand tot si plec definitiv din aceasta societate bolnava …ori lupt prin orice mijloace sa o schimb chiar daca nu o sa reusesc niciodata…..Nu am luat o decizie dar trebuie sa o iau curand… Nu stiu ce decizie sa iau si sunt multe nopti in care stau si ma gandesc ce trebuie sa fac…..

Si totusi …astea sunt probleme ? Reportaje ..cum sa iti spun? Astea nu sunt probleme…Stii ca foamea nu doare?

Am un prieten bun din Cluj . Suntem prieteni de cand eram studenti. Un tip vioi, glumet si foarte copilaros cu un suflet extraordinar. Au trecut anii si am urmat drumuri diferite. El a plecat sa isi continue studiile in tarile nordice. Vocational s-a implicat ca voluntar in tot felul de fundatii . Isi dorea sa ajute oamenii, sa schimbe cat de putin in bine lumea in care traia. Idealist convins a ajuns in Africa cu o fundatie din Norvegia. Nu am tinut prea mult legatura insa imi aduc aminte ca m-am intalnit cu el anul trecut. Era total schimbat. Pustiul vesel, copilaros si idealist murise. Era ca un om batran. Tacut , serios cu o anumita sobrietate in atitudine. Aproape nu l-am recunoscut. Coordona activitatea unei fundatii internationale in Europa. Am povestit mult dar nu mai era omul pe care il stiam .Era un barbat adevarat echilibrat , sobru si hotarat. Insa mai avea ceva in privire , ceva nedefinit. Am vorbit de Romania, am vorbit de Europa, de viata in Romania si in Europa, de usorul meu regret ca nu am plecat si eu ca toti prietenii mei …Mi-a zis atunci ceva ce m-a facut sa tremur…

Reportaje…cum sa iti spun? Astea nu sunt probleme. Noua ni se pare ca avem probleme…ca ne inseala iubita…ca avem un job care nu ne place…ca nu castigam suficienti bani sa mergem in vacanta pe care ne-o dorim. Viata reala este altfel. Am vazut viata reala asa cum nici nu o banuiesti – o lume dura si barbara neschimbata de mii de ani. Am vazut in sate in Africa refugiati, mame cu copii care erau nevoite sa renunte la unul din copii ca sa poata trai celalalt. Nu exista mancare decat pentru unul. Stii ca foamea nu doare? Se moare usor si lent de foame si ele stiau asta….Am vazut oameni inteligenti scoliti in Europa facand acte de o cruzime infioratoare…Toate astea m-au schimbat…Problemele noastre sunt iluzii Reportaje….

Am descris aici o secunda din viata mea ….Nu stiu ce gandesti tu cititorule acum dar orice gandesti dupa ce ai citit acest articol, orice sentiment te incearca si, orice decizie ai lua in locul meu,gandeste-te doar o secunda ca viata ta, a mea, a noastra  este un echilibru foarte fragil, un vis trecator si o floare de camp. Esti doar o trestie ganditoare …..Bucura-te de tot ce ai si de tot ce traiesti si gandeste-te permanent care este scopul acestei calatorii pentru tine….