Un om extraordinar si un manager prost. Povestea Mihaelei

Posted on 22 Ianuarie 2013

18


Miha-Herastrau   Cei care ma cunoasteti probabil ca o sa recunoasteti persoana despre care o sa scriu in acest articol. Este vorba de un om deosebit cu un potential deosebit care mi-a demonstrat ca uneori pot sa o dau in bara in ciuda parerii mele extraordinare despre mine insumi.

In urma cu cativa ani lucram intr-o mare companie multinationala cu filiale in toata lumea . Modelul de business era contruit atat pe vanzarea produselor si serviciilor in mod direct cat si prin companii partenere . Ei bine unul din partenerii locali de la acea vreme care detinea cateva procente din piata din Romania avea probleme financiare mari. Fie vorba intre noi era de asteptat . Businessul respectiv pur antreprenorial crescuse odata cu piata, din inertie ,  pana ajunsese sa detina cateva procente cota de piata. Toate acestea sau  intamplat  fara un efort deosebit din partea patronului  roman . Acesta era un biet afacerist  cu mentalitate de buticar care, pe valul cererii ( intr-o Romanie cu 6-8 miliarde EUR investitii anuale – va mai amintiti ce vremuri ? ) , se trezise deodata cu un business mai mare decat capacitatea lui de a-l administra.Pe scurt omuletul era aproape in faliment cand am decis sa il preluam ca sa nu il preia competitia.

La acea vreme am facut parte deci din echipa care a integrat acest partener. Cu aceasta ocazie am avut o misiune ingrata dar care trebuie sa recunosc ca a fost una din cele mai puternice experiente profesionale pe care le-am trait . Impreuna cu un coleg a trebuit sa evaluam fiecare punct de lucru, sa intervievam si sa evaluam fiecare om. Aveam puterea sa decidem pe loc cine isi va pastra jobul si cine era pus pe liber . De asemenea noi decideam in urma unor rapoarte coraborate cu constatarile de la fata locului care dintre locatii erau relevante pentru business si care urma sa le inchidem. Rapoartele noastre erau decisive. Cei ramasi urmau sa faca parte din minunata multinationala care avea niste standarde foarte ridicate pentru angajatii directi. Ca sa va faceti o idee era ca si cum ar fi preluat Prada  magazinele Leonardo din Romania. Diferenta de viziune , de valori de …orice.

Si a inceput greul

Impreuna cu colegul meu auditor am inceput sa ne plimbam prin tara. Oamenii din acele puncte de lucru  banuiau cine suntem si cam care este obiectivul nostru  pentru ca fusesera informati ca trebuie sa ne puna la dispozitie toate actele si sa ne asigure accesul oriunde il solicitam. Eu cu colegul meu aveam sub 30 de ani . Trebuia sa evaluam oameni mai in varsta decat noi , unii cu copii acasa, altii care lucrau de ani de zile in acea companie . Trebuia sa respectam foarte clar standardele companiei. Si regulile erau simple si dure . La manageri a fost foarte simplu. Antreprenorul de care va spun se inconjurase de rude , de cunostinte si de oameni care nu aveau nici o legatura cu vreo activitate de management . Acolo nu am avut nici un regret . Am descoperit greseli imense de organizare, am vazut CV-uri scrise cu pixul , am vazut oameni semiagramati care lucrau direct cu clientii, am vazut probleme grave de stocuri , smecherii facute de managerii locali si multe multe mizerii .  Vizitele noastre erau neanuntate si imi aduc aminte ca intr-un oras mediu ,luni ,nu era nimeni la birou si nici pe teren. Oamenii aceia pur si simplu erau acasa . Haos si dezastru intr-un cuvant si ajunsesem sa ma mir cum de acea firma crescuse atat de mult. Totusi nu toti erau asa.

Legat de oameni …aici a fost cel mai dur . Am pastrat in jur de 15% din cei existenti . Restul i-am concediat. Uneori am fost nevoiti sa concediem si oameni buni . Standardele companiei erau clare – minim studii superioare , minim limba engleza , minim multe competente. Nu aveam de ales . Imi dadeam seama ca renuntam la oameni buni , cu experienta doar pentru ca nu vorbeau engleza , imi dadeam seama ca trimiteam in somaj oameni cu credite si cu familii si nu prea aveam de ales.

Cu acea ocazie am concediat o fata care nu mi s-a parut extraordinara la interviu si nici nu vorbea engleza. Mi s-a parut ca nu este directa si sincera si cum partea de onestitate era foarte importanta decizia a fost sa o concediez.  Problema era ca fata respectiva era foarte buna conform evaluarilor istorice . Imi aduc aminte socul tuturor cand am concediat-o :

„Dar Mihaela e cea mai buna dintre noi ?!?  Cum sa o concediezi tocmai pe ea ?”

Eu nu venisem sa imi negociez deciziile . Nu au contat nici lacrimile , nu au contat nici telefoanele fostei ei sefe nu a contat nimic . La un moment dat m-a sunat chiar antreprenorul de la care preluasem businessul sa imi spuna ca fac o mare greseala . Nu l-am ascultat cu atat mai mult cu cat aveam o parere proasta despre afacerea lui si deci si despre capacitatea lui de a-si alege oamenii. Si uite asa drumurile noastre s-au despartit.

Anii au trecut

Fata de care va spun s-a angajat la o alta firma partenera iar eu am uitat de ea.  Dupa cativa ani urmaream rapoartele cu realizarile companiei  si am observat rezultate extraordinare la un partener pe o anumita locatie . Lucrurile erau atat de evidente incat la un moment dat am dorit sa merg mai in profunzime. Am descoperit ca in acel caz era vorba de un  „business hero” – asa ii numesc eu pe cei care duc in spate un intreg departament . Este vorba de acei oameni exceptionali al caror aport la cresterea si profitul firmei este imens . Unii manageri urasc acesti oameni pentru ca ajung sa controleze mare parte din afacere si la un moment dat iti pot afecta businessul prin plecarea lor . Eu ii iubesc – da , da ii iubesc pentru ca sunt  la fel de rari ca ploaia  in desert . Am retinut anomalia in rezultate si am urmarit in continuare locatia respectiva. Si performanta era constanta…  Am dat doua telefoane si am cerut sa il cunosc personal pe omul acela cu gandul de a-l aduce in echipa mea . Si iata ca intr-o zi cu soare ne-am intalnit si marea mea surpriza a fost sa vad ca acel  business hero era chiar ….Mihaela, fata pe care o concediasem eu in urma cu cativa ani. M-a recunoscut si ea imediat si ca un arici s-a inchis . Bunul simt si timiditatea ei in a vorbi direct despre ce nu ii place, pe care eu le interpretasem  in prostia mea ca si probleme de integrity la acea vreme , s-au facut simtite si de aceasta data . Doar ca eu nu m-am mai lasat pacalit. Am convins-o cu greu sa lucreze pentru mine in echipa mea mai ales ca ea era mai „simpluta” si fara atata scoala ca si membrii echipei mele . M-am luptat mult si cu HR-ul pentru ea pentru ca nu vorbea engleza …in sfarsit a fost foarte greu sa o iau din divizia C si sa o aduc in Champions League.

A urmat multa munca cu ea dar…..

       In fiecare an compania aceea oferea cateva premii speciale pentru oamenii deosebiti cu o contributie remarcabila  la dezvoltarea businessului . In anul urmator Mihaela mea a luat premiul special pe intreaga activitate si pentru rezultate extraordinare . Si toate acestea fara sa vorbeasca engleza , fara sa inteleaga multe proceduri si fara sa asimileze limbajul acela de lemn, stupid , specific marilor corporatii . Fata aceasta a reusit din nou si m-a facut sa ma simt mandru si prost in acelasi timp . Mandru pentru ca facea parte din echipa mea si ca doar eu pariasem pe ea in ciuda tuturor desi nu indeplinea „standardele” companiei si ..prost pentru ca sunt un prost incapatanat cateodata si nu vad potentialul.

E posibil oare ca in cele cateva sute  de interviuri facute pana acum sa fi ratat oameni exceptionali ? DA, recunosc ca e foarte posibil . Asta imi aduce aminte totusi de batranul Jack Welch care spunea ca dupa 40 de ani de management si recrutari rata lui de succes ajunsese la 70-80 % .  Mda e o consolare …dar dincolo de justificarile mele puerile marele adevar este ca un om bun va reusi intotdeauna in viata si isi va atinge varful muntelui  indiferent pe ce carare va ajunge acolo. Sunt oameni nascuti sa aiba succes si il vor avea indiferent de piedicile puse in cale de un manager mai mult sau mai putin tampit …asa ca mine 🙂

Citeste si Oare imbatranesc sau doar ma schimb ?

Anunțuri