Ce se intampla cand lasi o proasta sa faca interviuri

Posted on 3 Decembrie 2012

32


Busy Businessman                 Am un prieten bun, specialist in matritare. Omul lucreaza pentru o firma din Brasov si face matrite extrem de complicate pe care le livreaza in toata lumea. Pentru cei care nu stiu, va pot spune ca fiecare matrita este un proiect unic  si necesita cunostinte foarte bune de inginerie, proiectare, soft, materiale, curgere materiale, matematica etc.  Prietenul de care va spuneam este atat de bun in zona de matritari,  incat firme de top din SUA si Japonia il cauta sa le ofere consultanta. Totusi, firma la care lucreaza, desi romaneasca,  este cunoscuta in lume pentru proiectele speciale (lucreaza inclusiv pentru guvernele SUA si Israel) si omu’ nu vrea sa plece. El e si mai sentimental, atasat de familie si echipa, nu are spirit antreprenorial si in plus, castiga foarte bine in Romania. Pe scurt, e multumit.

Povestea unui interviu

Intr-o buna zi l-a contactat un headhunter de la o firma cunoscuta in Romania, reprezentand o firma italiana. L-a sunat o donsoara sa il invite la interviu, spunandu-i ca ei cauta un expert in domeniu si ca are o oferta excelenta. Si prietenul meu s-a dus de curiozitate sa vada ce pret are munca lui pe piata din Romania, pentru ca oricum nu dorea sa plece din firma unde s-a format. Domnisoara respectiva facea headhunting pentru un concern mare Italian, care urma sa deschida o fabrica in Bucuresti. In mod atipic pentru un headhunter, l-a luat cu o grila clasica de intrebari care nu aveau legatura cu ceea ce facea el zilnic. In plus l-au pus la un test scris in urma caruia a reiesit ca este de un perfectionism impins la extrem, ca nu tolereaza greseli ca nu este team-player si ca nu se implica in dezvoltarea oamenilor din echipa etc. Prin urmare, profilul sau a fost considerat necompatibil cu jobul si i-au spus acest lucru explicandu-i ca nu se potriveste, intr-un mod politicos.

Partea funny este ca el are exact profilul unui super specialist: adica un expert in matritare trebuie sa fie ultra perfectionist – sa va dau un exemplu ca sa intelegeti de ce: sunt matrite care costa sute de mii de euro – care se fac din materiale rare etc – daca ai gresit o matrita de acest gen inseamna o pierdere de sute de mii de euro pentru firma ta, plus nemultumirea clientului caruia nu ii livrezi proiectul la timp. Deci el ca si proiectant si expert trebuie sa verifice nu de o suta de ori, ci de o mie de ori si sa se asigure ca  totul este perfect, inclusiv in partea de executie. Nu trebuie sa tolereze nici cea mai mica greseala executantilor directi, pentru ca o greseala poate insemna pagube de zeci sau sute de mii de euro. Pe de alta parte, este autodidact si isi maximizeaza timpul completandu-si cunostintele proprii – lucru des intalnit si la specialistii IT. Adica omul nu este super sociabil si nu sta toata ziua pe messenger si la tigara. Este mai ursuz si se simte mai bine cu el si cu ritmul lui, decat intr-o echipa vesela. El e constient de asta si de aceea a si refuzat orice oferta de avansare la o pozitie de management.

Dupa o vreme il suna un italian, director pe parte tehnica pe tot grupul (firma la care tocmai fusese respins). Il cunostea de la niste colaborari mai vechi si il intreaba daca nu vrea sa vina sa lucreze pentru el, nestiind ca a fost deja la interviu . Prietenul meu ii spune ca a fost la interviu si ca nu a trecut de testele preliminare. Italianul a ramas socat si i-a cerut detalii.  I-a explicat prietenul meu toata povestea precizandu-i ca nu doreste sa lucreze momentan pentru ei si ca ii multumeste pentru oferta. Ce a urmat dupa, a fost un show total. Italienii au refuzat sa plateasca firma de recrutare, inclusiv pentru oamenii deja alesi, justificand ca au profil de vanzatori si nu profil de ingineri; firma de recrutare si-a cerut scuze ca au lasat o incepatoare sa se ocupe de procesul de recrutare si stiu din surse sigure ca au vrut sa dea in judecata concernul intalian sa isi recupereze banii, dar au renuntat pentru ca riscau un scandal in presa si acest lucru ii putea afecta pe viitor.

Morala

Nu lasa o proasta sa faca interviuri mai ales ca headhunter. Prietenul meu lucreaza in continuare la firma aceea. Italienii si-au deschis fabrica in Bucuresti. Firma de recrutare, foarte cunoscuta de altfel, isi continua activitatea. Nu stiu ce s-a intamplat cu donsoara respectiva, dar intrebarea care se pune este: cum dreaq sa prezinti incredere ca firma de recrutare axata pe headhunting, cand tu nu esti in stare sa iti angajezi pentru tine oameni buni si potriviti????

In incheiere va doresc  sa deveniti experti in domeniul in care va desfasurati activitatea

Vezi si articolul “Ce fel de oameni angajeaza managerii buni”

 


Anunțuri
Posted in: Interviuri